Scopul

Privind in amanunt, observ ca viata majoritatii urmeaza acelasi ciclu, aceleasi etape. Ne supunem acestui curs firesc al vietii, fara sa ne intrebam asupra unei finalitati, asupra unui scop. Oare “a trai viata din plin” si eventual a lasa in urma niste urmasi este indeajuns sa ne consideram impliniti? Oare respectand aceste traditii puteam spune ca ne-am urmarit un scop care ne ofera satisfacere si garantie ca n-am trait degeaba? Muncim, alergam, ne zbatem, dar fara sa ne oprim un moment si sa intrebam “De ce?”, facem totul in mod automat doar pentru ca toata lumea face acest lucru. Inca ne axam pe supravietuirea noastra ca specie, ca si entitate fizica, insa constiinta si luciditatea raman inhibate.

Majoritatea spunem ca scopul nostru este de a trai, dar oare traim constient? Simtim ca traim, sau doar reactionam impulsiv? Probabil ca scopul suprem al omului este acela de a-si gasi scopul. Spun asta pentru ca mereu ne fixam scopuri dar totodata suntem intr-o continua nemultumire si cautare. Eu mi-am gasit scopul? Pot spune ca da si anume cred ca sunt un motiv de expansiune a constiintei universale,  iar sarcina mea este de a cultiva divinitatea cu manifestarile induse de experimentarile pe care mi le ofera Universul. Sunt aici atat pentru a trai, pentru a ma manifesta, dar si pentru a fi constient de acest proces.

Eu vad Pamantul ca o gradina plina de flori. Omul superficial calca cu ignoranta florile, lasand o urma de petale palide in urma sa. Omul egoist  culege cat mai multe flori doar din nevoia de a avea, de a detine. Omul sensibil e constient de prezenta sa intr-un rai plin de flori, alege sa paseasca atent si fin, adesea se opreste un moment hranind fiecare floare cu sclipirea ochilor sai. Scopul sau este sa devina  floare. De aceea isi alege una, se apleaca si o atinge usor cu propriile lacrimi de iubire, ii zambeste si o implora sa infloreasca cat mai frumos. Aceasta il asculta, si ii raspunde mereu prin savoare de miresme. Fiinta imbatata de entuziasmul existentei, culege o petala, isi indreapta ochii plin de lacrimi spre cer, si isi implora creatorul sa devina o floare. Creatorul, infinit prin a lui iubire isi transforma visatorul intr-o pura roua , care se revarsa peste intreg campul, asternand a sa constiinta pe petalele fiecarei flori.

Fiecare fiinta este libera sa se manifeste in felul ei, Creatorul nu ne spune decat “Jucati-va frumos!”. De ce sa nu cream o armonie in alegerile noastre, de ce sa nu ne alegem impreuna un scop maret si  sa ne jucam impreuna in atingerea lui? Alegem mereu sa fugim nepasatori prin gradina raiului ca sa ne indreptam unde? Nu avem timp sa ne odihnim, sa admiram privelistea, culorile, linistea…noi doar fugim! Simtim gradina limitata, nestiind ca a ei continuitate consta in deschiderea noastra interioara. Nu exista un scop mai suprem decat acela de simti ca existi si de a da o forma cat mai frumoasa acestui dar. Realizati acum ca interiorul fiecaruia reprezinta poarta spre o noua gradina, un nou rai!

1,506 Comments

  1. Articolul asta chiar… mi-a deschis ochii la ceva… poate si aveam ideea asta undeva adanc, da’ abia acum, citindu-te, mi-am scos-o mai la suprafata… “Simtim gradina limitata, nestiind ca a ei continuitate consta in deschiderea noastra interioara.”

  2. Nimic nu-i nou din ceea ce incerc sa transmit, intrucat fiecare detine in fiinta sa orice are nevoie. Eu doar exprim ceea ce fiecare are posibilitatea sa exprime, eu prezint decat directii spre care constiinta trebuie indreptata, pentru ca apoi ceea ce mai ramane de facut este sa-ti simti in liniste propria existenta.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *