Constient

Ceea ce te priveaza de simtire fina si atenta asupra vietii este interpretarea gresita pe care o ai asupra conditiei de a fi. Oamenii nu-si definesc, nu-si abordeaza si nu-si exprima in nici un fel starea de a fi prezent in viata, incat ei percep aceasta postura ca fiind banala, evidenta, o datorie pe care universul oricum era obligat sa o indeplineasca.

Viata e perceputa ca un loz ieftin, unul fara valoare pe care parca l-ai gasit pe jos, unul la care te apleci cu scarba doar ca sa faci o afacere din el, sa il vinzi pentru ceva. Cand vezi ca mai tot ce e in jurul tau detine acelasi bilet ieftin, te simti dezgustat si fugi spre altceva cu care sa devi special. Aproape fiecare isi doreste ceva mai mult decat conditia banala de a respira, decat plictiseala de a fi, ceva mai mult decat ideea de a te afla inconjurat de o natura saraca, una formata din banalitati pe care le gasesti la orice pas si de care poti profita in orice hal vrei. Oare ce poti vedea interesant in asa ceva, se intreaba ei. Cand te recunosti decat intr-o minte plina de mizerie, o astfel de atitudine te reprezinta, cu o asa abordare simtirea fata de tine si fata de ce-i in jurul tau devine nula. Faptul ca ti se pare normal si de la sine ideea ca existi, asta implica o nevoie disperata de a fabrica ceva de consum, sa fugi spre ceva care te-ar mai putea stimula in vreun fel, ceva care ti-ar produce evadarea din plictiseala morbinda cu care ti-ai sufocat propria prezenta. Ma uit in jur si vad oameni stimulati doar de impulsuri solide, doar de ceva puternic concentrat, doar de lucruri in care s-a investit suferinta. Restul impulsurilor subtile, cele cu un parfum natural au fost incinerate de plictiseala, devenind total neobservabile pentru un om care doarme adanc, atat de adanc incat atingerile fine sunt degeaba.

O identitate fabricata separat de Intreg este evident sa fie stimulata de niste impulsuri diferite, sintetice. Ego-ul digera doar propriile productii si cele impuse de societate. Cand il tratezi cu subtilitati sarace in continut mental, cu discutii lipsite de interpretari mentale, incepe sa-ti injecteze plictiseala, sa te plaseze in terenul ignorantei unde totul capata nuanta nonsensului si deraderii. Ego-ul este rolul, continutul vietii pe care societatea ti l-a impus, este forma pe care tu ai ales sa te defineasca in totalitate, este o pata careia i-ai permis sa-ti acopere orice urma de viata din tine. Nu este un fenomen natural cu care te-ai nascut, este un produs ulterior fabricat de societate, e o granita dincolo de care tu nu te mai poti regasi, nu te mai poti defini si nici recunoaste. Oamenii nu au nici cea mai vaga idee ca sunt intemnitati, nu stiu ca exista un ego, nu stiu sa faca diferenta intre viata in sine si formele cu care aceasta poate fi umpluta. Ei se recunosc decat in ceea ce fac, ceea ce au, ceea ce viata lor contine si de aceea cand acest ego e compromis, ei incep sa sufere, iar cand acest ego este ucis, viata lor inceteaza sa mai existe. Nu sunt adeptul suprimarii totale a ego-ului intrucat el este o parte necesara in cadrul comuniunii cu ceilalati, ci incerc sa las loc vietii sa respire dincolo de acest rol, sa-ti permiti unele momente de eliberare de acest ego si sa observi cum existenta are ea grija.

Identitatea e doar un rol variabil si incert, intr-o continua schimbare, ceea ce conteaza e viata in sine, spatiul unde orice rol se iveste, se schimba si dispare. Libertatea vietii poate fi exprimata daca poti realiza ca tot ce iti trece prin minte sunt doar niste ganduri, daca privesti ca un martor la reactiile tale mentale si emotionale, atunci poti simti cum creste in tine o constiinta in care se petrec toate gandurile si emotiile, un spatiu interior in care se desfasoara actiunile vietii tale. Incearca sa devi constient de campul tau energetic interior, simtind prezenta vie, animatoare din interiorul corpului. Stai linistit si percepe niste stari care au un impact frumos asupra ta, simte bucuria ca existenta te sustine in orice moment, iar acest lucru il face pentru ca si ea are nevoie de tine, esti o necesitatate. Existenta intelege doar limbajul tacerii, linistii si libertatii interioare, pentru ca ea nu este o persoana ci este insasi prezenta pura ferita de orice tulburare umana.

Permite catorva momente sa fie diferite de ceea ce ai trait pana acum si invita inteligenta cosmica sa-ti sopteasca parerea ei despre sensul prezentei tale aici. In ciuda alegerilor tale de a plonja si de a te pierde in fluxul formelor pe care viata le cuprinde, intelege ca tu si existenta sunteti mereu disponibili unul celuilalt.

De ce?

 Cu toate ca sunt constient de armonia si perfectiunea Universului imi este greu sa ma impac cu un raspuns rezonabil fata de durele sale impulsuri asupra mea. De ce ma simt ca o parte detasata de intreg care nu armonizeaza impreuna cu totul, de ce nu dansez in sincron cu intreaga vibratie inalta. De ce trebuie sa ne simtim loviti si sa suferim pentru ca frecventele noastre sa se inalte, pentru ca noi sa ne trezim din ignoranta? De ce este greu sa traim constient o stare de fericire si multumire deplina? De ce realizarile, fericirea ne capteaza total atentia si ne inhiba recunostinta fata de sursa care ofera toate acestea? Am ajuns la stadiul in care imi este imposibil sa judec ceea ce mi se intampla cu toate ca dorintele sunt cu totul altele. Am inteles ca dorintele sunt o nepotrivire pentru acest plan divin desfasurat cu atata inteligenta constienta si iubire mareata incat dorinta chiar nu isi are sensul. Am invatat sa accept totul, sa ma predau existentei incat sa nu mai leg de nici o dorinta din placerea de a intelege si de a trai in armonie cu aceasta manifestare divina, acest echilibru care le cuprinde si imbina pe toate.

Insa un singur lucru ma macina: De ce conceptia fiintei  este de  asa natura incat durerea si suferinta sunt catalizatorii necesari in formarea noastra ca fiinte sensibile si constiente? De ce ne nastem intr-un somn profund din care ne trezim doar prin palme dureroase?De ce o simpla atingere a entuziasmului de a exista nu este suficienta in trezirea catre iubire si recunostinta pentru ceea ce suntem cu adevarat? Meritam sa traim ceea ce ne macina, pentru ca majoritatea suntem niste consumatori de fericire fara nici un fel de recunostinta si entuziasm. Rar ne gandim ca suntem datori cu o lacrima de recunostinta fata de ceea ce ne-a permis sa fim aici, acum, fata de ordinea absoluta ce ne mentine intr-o caldura a posibilitatilor infinite. Mereu omul ranit si trist e cel caruia chiar ii pasa, cel care incearca sa-si dizolve egoismul, regasindu-se si in alte suflete. Probabil ca entuziasmul absolut emanat de cunoasterea interioara a fiecaruia va impune o noua metoda de dirijare catre mult cautata cale de liniste, iubire si implinire deplina.