De ce?

 Cu toate ca sunt constient de armonia si perfectiunea Universului imi este greu sa ma impac cu un raspuns rezonabil fata de durele sale impulsuri asupra mea. De ce ma simt ca o parte detasata de intreg care nu armonizeaza impreuna cu totul, de ce nu dansez in sincron cu intreaga vibratie inalta. De ce trebuie sa ne simtim loviti si sa suferim pentru ca frecventele noastre sa se inalte, pentru ca noi sa ne trezim din ignoranta? De ce este greu sa traim constient o stare de fericire si multumire deplina? De ce realizarile, fericirea ne capteaza total atentia si ne inhiba recunostinta fata de sursa care ofera toate acestea? Am ajuns la stadiul in care imi este imposibil sa judec ceea ce mi se intampla cu toate ca dorintele sunt cu totul altele. Am inteles ca dorintele sunt o nepotrivire pentru acest plan divin desfasurat cu atata inteligenta constienta si iubire mareata incat dorinta chiar nu isi are sensul. Am invatat sa accept totul, sa ma predau existentei incat sa nu mai leg de nici o dorinta din placerea de a intelege si de a trai in armonie cu aceasta manifestare divina, acest echilibru care le cuprinde si imbina pe toate.

Insa un singur lucru ma macina: De ce conceptia fiintei  este de  asa natura incat durerea si suferinta sunt catalizatorii necesari in formarea noastra ca fiinte sensibile si constiente? De ce ne nastem intr-un somn profund din care ne trezim doar prin palme dureroase?De ce o simpla atingere a entuziasmului de a exista nu este suficienta in trezirea catre iubire si recunostinta pentru ceea ce suntem cu adevarat? Meritam sa traim ceea ce ne macina, pentru ca majoritatea suntem niste consumatori de fericire fara nici un fel de recunostinta si entuziasm. Rar ne gandim ca suntem datori cu o lacrima de recunostinta fata de ceea ce ne-a permis sa fim aici, acum, fata de ordinea absoluta ce ne mentine intr-o caldura a posibilitatilor infinite. Mereu omul ranit si trist e cel caruia chiar ii pasa, cel care incearca sa-si dizolve egoismul, regasindu-se si in alte suflete. Probabil ca entuziasmul absolut emanat de cunoasterea interioara a fiecaruia va impune o noua metoda de dirijare catre mult cautata cale de liniste, iubire si implinire deplina.

19 Comments

  1. … “majoritatea suntem niste consumatori de fericire fara nici un fel de recunostinta si entuziasm” – da, e “omenesc”… in permanenta lui goana dupa confort, bunastare si implinire, omul uita sa mai si multumeasca… Domnului sau, ma rog, oricarei alte puteri divine in care… crede!
    Si da, de cele mai multe ori, numai cei incercati de soarta devin constienti de adevarata lor esenta, “incearca sa-si dizolve egosimul” – cum zici tu, sa priveasca deja cu alti ochi… lumea… viata… fericirea si… rostul recunostintei…

  2. Suferinta este necesara pana cand intelegi ca ea nu este necesara – e o idee foarte apropiata de propria simtire. Suferinta e un element necesar in eliberarea constiintei de debitul tentatiilor, astfel omul devine mai centrat in fiinta, mai lucid si constient.

  3. Vai, cat de adevarat…si cat de exact iti alegi tu cuvintele ca sa-ti imbraci gandurile… Surprinzator!

  4. Multumesc Elena! Eu doar reflect in cuvinte ceea ce deja exista si vad in jurul meu. Si de asemenea imi observ propria prezenta si modul cum aceasta simte si se manifesta. Cand te unesti cu acea constiinta care se reflecta pe sine incepi sa cunosti mai multe.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *