Creator pierdut in somn

    Starea de somn poate fi perceputa numai intr-o etapa ulterioara de trezire. Cand dormi totul pare real, cu sens, nimic nu e dubios, deci esti complet captat si implicat in vis. Atitudinea ta este comform realitatii impuse de vis, iar trairea ta emotionala este pura si sincera. Gandurile te domina, ele iti simuleaza o realitate atat de concreta incat devii constrans si precaut la felul cum actionezi. Esti alimentat incontinuu de scene cat mai reale carora le raspunzi emotional in mod intens, astfel devii privat de actiunile libere si detasate de care ai putea profita intr-o versiune abstracta a realitatii. Faptul ca devenim lucizi si rationali cand iesim din somn, ne da certitudinea ca suntem deplin treziti, asta pentru ca notiunea de trezire este limitata facand referire la realitatea fizica, sociala, materiala, cea care ne solicita deplin si cea pe care ne incapatanam sa o recunoastem unica. Omul insa e pierdut in somnul gandurilor si stapanit de valul emotiilor sale, adica se identifica cu fiecare vis venit din partea oricarui gand. Starea acestui somn e sugerata de inconstienta, limitare si ignoranta, somn care iti priveaza libertatea de a avea o perspectiva detasata de martor in fata propriilor tale actiuni impulsive dictate de ganduri. Te identifici cu fiecare gand si te lasi inundat, coplesit de emotii, fara sa intelegi ca fiecare forma exterioară este doar o reflexie temporara a ceea ce esti tu in interior, in esenta ta. Insa aceste aspecte ale starilor inconstiente de somn pot fi observate doar in momente de trezire in care devi constient ca mai mereu dormi in propriile tale ganduri, imprejurari in care tu te pierzi si oscilezi. Reactionezi intr-un mod impulsiv si suferi inconstient, fara sa intelegi cine e acel ceva care tot simte suferinta. Ai impresia ca povestea despre tine pe care o stii, e unica identitate a ta.

Mult cautata Trezire e interesul tau de a fi constient de  Existenta ce pulseaza in intreaga fiinta a ta, minunea de a respira fiecare ocazie in care te simti viu. Constientizeaza cat mai intens propria pozitie de entitate constienta de sine si de a sa existenta si ai sa realizezi ca sansa de a exista e cel mai plin si suficient lucru care ti se putea intampla vreodata!

Priveste in jur norii pictati de soare si intreaba-te mirat de ce esti tu acela caruia i s-a oferit oportunitatea de a fi martor la o asa arta creata de o inteligenta atat de atenta cu tine. Intreaba-te de ce ai parte de un Unvers minunat care iti ofera tot ceea ce vezi si simti, un asa Univers mereu grijuliu si atent cu o entitate fragila ca tine. Din dorinta cui se intampla asta? Si de ce, cu ce scop?

Nu mai investi energie in niste iluzii mentale care intr-un final se vor dizolva si intreaga ta contribuie se va pierde. Regaseste-te in acel spatiu imens in care totul se intampla, in care totul isi face aparitia, totul se creeaza, totul se manifesta, acea dimensiune in care este sustinuta prezenta a tot ceea ce exista. Simte ca singurul motiv pentru tot acest joc e o iubire care nu cere a fi inteleasa ci doar traita, simtita. Numeste aceast spatiu vast, aceasta dimensiune a iubirii cum vrei: Dumnezeu, Buddha, Mohamed, Iisus, Universul, Prezentul, Inteligenta, Existenta. Esti creator, ai libertatea sa umpli acesta spatialitate, aceasta Existenta, in propriul tau mod, cu orice forma, singura rugaminte este sa devi constient ca tu, Creatorule, esti responsabil de toate trairile tale interioare. Aminteste-ti ca la baza oricarui obiect judecat se afla propria ta dorinta de creator. Esti pe deplin raspunzator de orice rezid interior pe care il simti, intrucat spatialitatea interioara este platforma, dimensiunea, unde tu poti creea si simti ceea ce creezi.

Nu te mai trata cu indiferenta si ignoranta, hai trezeste-te, deschide ochii si observa lumina diminetii emanata de rasaritul Existentei tale!

Dorinta

Am realizat ca unicul obstacol al omului in calea fericirii este propria gandire care deseori nu rezoneaza cu intamplarile pe care Universul ni le plaseaza. De ceea ce ne este dat sa experimentam ori nu suntem multumiti, ori nu traim momentul din dorinta de a vrea mai mult. Dorintele angrenate in fluxul gandurilor noastre nu ne integreaza mai niciodata in dansul armonios al Universului. Care-i explicatia incompatibilitatii noastre cu Universul si deciziile sale? Cred ca avem o perspectiva foarte stransa in privinta acestuia, adica ne manifestam doar in prisma intamplarii oferite pe moment fara sa integram acest fapt in ansamblul perfectiunii si iubirii cu care Universul ne sporeste Existenta.  Cand vibratia universala si propria dorinta rezoneaza ne simtim impliniti, traim, ne place si totodata ne si pierdem in betia acestei fericiri. Recunostinta noastra este aproape nula fata de Existenta datorita careia suntem in acel deplin extaz. Suntem insetati incat devenim simpli consumatori de fericire, inconstienti de lumina care pe moment ne invaluie si care asteapta sa fie reflectata inzecit de catre noi. Suntem insa egoisti, stoarcem cat putem, pentru ca mintea spune ca totu-i trecator si ca trebuie neaparat sa tinem prizoniera aceasta iubire. Cat de frumos ar fi sa putem constientiza ca insasi acel moment de extaz si implinire e chiar prezentul nostru etern  mult cautat si ravnit, cel a carui continuitate consta in deschiderea adevaratei noastre fiinte unde suntem capabili sa raspundem iubirii cu iubire. Intr-o asa stare nu ne este permisa indoiala, frica, egoismul ci trebuie sa fim puri si sa simtim ca nu suntem nimeni si totodata sa ne recunoastem in tot. Lasati insa prinzonieri in propria minte, suntem tot mai brutali cu iubirea atat de frageda, care incet, incet se paleste incat intr-un final ne gasim agatati de o floare moarta. Ne simtim iar singuri, tristi si nici acum nu recunoastem ca am pierdut in fata dorintelor, fricii si a lacomiei.

Iubirea ni se prezinta sub forma de valuri de lumina, valuri care vin si pleaca… Atitudinea noastra in fata acestui proces trebuie sa fie una de observator, mereu placut surprins de ceea ce ii este dat sa simta. O simpla interventie ar strica sincronicitatea perfectiunii si ar reda-o sub forma de haos asupra noastra. Doar opreste-te si observa, simte si nu alerga dupa un alt val caci are el grija sa vina la tine. Deschide ochii si priveste cum se apropie, incet si fara graba, cat sa-ti testeze rabdarea si sa te ia prin surprindere. Odata ajuns intinde-te pe mal,  lasa-l sa te cuprinda si asculta-l cand iti sopteste cat a calatorit doar din dorinta de a fi cu tine. Aveti sansa sa gustati impreuna eternitatea, dar alegeti sa amanati din dorinta de a trai dulcea reintalnire. Hraneste-l cu lacrimi de iubire cat sa-i dai puterea sa se reintoarca la sursa si intelege ca Existenta pe care o impartiti o sa va unifice mereu. Te intrebi apoi cine-i aceasta sursa si simti ca ai vrea sa o cunosti. Sinele iti sopteste ca tu insuti esti oceanul valurilor de iubire, iar fiinta iubita este o parte din tine si tu o parte din ea. Cand intalnesti o persoana fata de care simti ceva intelege ca la un nivel mult mai profund al Existentei voi sunteti impreuna si va iubiti mult iar decorul acela se poate transpune oricand si aici!

Dezvoltare spirituala

    Orice om are capacitatea de a se dezvolta spiritual. Vad aceasta dezvoltare ca pe o descoperire a ceea ce esti tu cu adevarat, o cunoastere indreptata spre interior, spre sursa fiintei tale. Totodata dezvoltarea spirituala implica si o sensibilitate mai fina in ceea ce inseamna a te simti viu, constient de tine si de existenta ce emana din sinea ta. Din perspectiva mea, calea dezvoltarii spirituale iti reda mult cautatul scop al vietii. Scopul consta in exploatarea cat mai profunda a starii de existenta, a starii de a fi. Patruns intr-o astfel de stare vei fi invaluit de un entuziasm ferit de orice forma mentala, traiesti o dragoste independenta, libera, suspendata intr-un vid pur. Starea nu depinde de nimic, astfel, automat esti ferit de frica de a pierde aceasta simtire, Esti constient ca tu esti sursa iubirii pe care o experimentezi, existi, deci vei fi invaluit la infinit de aceasta iubire. Odata descoperit, acest scop iti lasa impresia ca l-ai cunoscut dintodeauna, ca a existat latent in tine. Intradevar, acest sens al existentei tale a fost vesnic in interior, asteptand raspunsul unui stimul din partea ta. La cea mai fina atingere a sinelui, vei fi patruns in savoarea existentei pe care inainte ai ignorat-o. Intelegi ca scopul primar al vietii tale nu este sa faci ceva anume, ci doar sa te bucuri de starea de a fi, in eternitatea prezentului.

Repetarea mea legata de Existenta este explicatia faptului ca aceasta experienta m-a initiat spre dezvoltarea mea spirituala, de aceea Existenta poarta titlul blogului, tema centrala a articolelor mele, precum si sensul vietii mele. Imi aduce liniste, traire constienta, iubire, oportunitate spre orice posibilitate, detasare de frica, anularea limitelor, constrangerilor si dependentelor, sensibilitate, sursa inepuizabila de fericire, precum si alte senzatii din totalitatea celor pe care Existenta mi le poate oferi! Hranirea spirituala e singurul progres a carei evolutie va fi pastrata, intrucat de actiunile ego-ului vei fi purificat la viitoarea ta renastere. Esti doar un suflet, o constiinta, o iubire, deci investeste in ceea ce esti, adica in sensibilitate, dragoste, energie. Omenirea poate ajunge sa exploreze intreg Universul, insa fara o perspectiva spirituala ea va omite mereu un singur loc, un loc sacru ocupat de propria fiinta care detine cheia unor noi dimensiuni ce ne comfirma ca infinitatea nu poate fi cucerita ci doar recunoscuta ca fiind parte din a ta existenta.

Ce sta in calea dezvoltarii spirituale? Lacomia ego-ului de a-si satisface valul dorintelor sale, identificarea cu forme, ignoranta, nepasarea, evitarea prezentului si alte roluri pe care le jucam atat de bine incat am fost stapaniti de ele. Solutia? Existenta e atat de vasta incat ne ofera mediul necesar pentru orice experienta, experienta care depinde de raspunsul si manifestarea noastra fata de mediu. Asupra unora Universul incepe sa se manifeste intr-o forma mai deosebita, pe care initial o percepem ca pe un dezastru, esec, suferinta. Defapt Universul urmareste o ridicare vibrationala din partea ta. Intreaga ta atentie nu va mai fi distribuita pe larga gama de dorinte inutile impuse de ego, ci ea se va centraliza asupra suferintei pe care o resimti. Devi mai inchis, sensibil, apelezi la detasare si contemplare, astfel fuga fata de tine va inceta si vei petrece mai mult timp in preajma ta. Usor, usor te apropii de dorinta Universului si descoperi ca armonia acestuia nu a incercat niciodata sa suferi ci sa-ti depasesti suferinta. Tensiunea acumulata va fi inlaturata prin lacrimi de libertate, vei sesiza perfectiunea ce a lucrat asupra ta si astfel vei trai dulcea intiere in evolutia ta spirituala.

Lumea e invaluita intr-un vis cuprins de straturi de vise, fiind captata intr-un somn profund din dorinta de a trai dulcea trezire. Am experimentat indeajuns polul opus al esentei noastre, intunericul. E timpul sa recunoastem aparenta acelui intuneric indus de caderea noastra in uitare, ignoranta si superficialitate. A sosit vremea in care intunericul mintii e tradat de o iubire luminoasa, iubirea sinelui si a Existentei sale eterne!

Exist si asta e de ajuns!

Ti-ai atins vreodata iubirea infinita din interiorul fiintei tale? Eu am incercat si am descoperit ceva mai presus de cuvinte, atat de frumos incat a devenit un scop al vietii mele. Te asigur ca detii absolutul in adancul naturii tale, indrazneste sa-ti cunosti adevarata esenta prin a te iubi ca existi. Incearca, iar la simpla atingere garantez ca vei trai o dragoste imensa, lacrimile iti vor curge instant, devi constient, te simti viu si implinit, iti vei dori sa traiesti asa la infinit, plangi incontinuu, simti ca nu poti rezista si sustine o asemenea stare, dar vrei sa o traiesti la nesfarsit. Esti detasat de orice gand, te simti pe deplin viu, traiesti un moment de eternitate absoluta, simti ca ai existat dintodeauna si ca vei exista neincetat, iti multumesti tie pentru ca esti, te iubesti cu toate puterile tale!  Dupa un timp atingerea fina a fiintei tale ia sfarsit printr-un sarut profund care iti aduce o stare de relaxare si te conduce in materialismul in care erai angrenat odinioara. Te uiti in oglinda, ai fata plina de lacrimi si razi ca ai plans din “nimic”. Acel “nimic” provine din faptul ca aura divinitatii te-a protejat de formele si proiectiile tale mentale, si te-a situat intr-un plan al vidului in care subzista doar flacara pura a iubirii tale. Da, ai atins acea iubire pe care multi o cauta in alte persoane in relatii si in atentia celorlalti. Ai atins iubirea pura fata de tot, si cel mai presus fata de tine si a ta existanta. Esti entuziasmat ca ai posibilitatea sa simti, sa observi, sa te manifesti, sa constientizezi ca odata ce te afli detii cheia eternitatii. Nimic nu te mai incurca, nimic nu mai conteaza, iubesti si doar atat, tolerezi orice si pe oricine. Totul se rezuma la o calitate unica: exista. Nu mai etichetezi o persoana prin rea – buna, ci doar ai recunostinta fata de ea pentru ca exista la fel ca si tine, si o iubesti intens pentru ca impartiti acest dar. Incearca sa simti ca aceasta existenta va unifica, diferentele dintre voi sunt manifestarile diferite, dorintele de a trai alte aspecte ale existentei. Fi fericit ca ai intalnit o alta parte din tine, un alt mod al tau de a fi, o alta cale a ta de a te exprima, si iubeste-l indiferent ce ti-ar face, apreciaza ca iti da posibilitatea sa te vezi pe tine prin alti ochi.

Tu nu esti separat, tu esti totul, ai iubire indeajuns sa cuprinzi orice, ai constiinta cat sa fi parte din orice, incearca sa te intregesti, dizolva-ti individualitatea si gandurile care sustin ca tu esti separat. Ai curajul de a patrunde in interior, fi curios si doreste sa cunosti ce detii. Senzatia e coplesitoare cand vei realiza ca Universul este compactat in iubirea fiintei tale. Ai acces la acea constiinta care sustine tot, la secretele divinitatii, iti sunt inmanate toate cele necesare pentru a experimenta existenta asa cum doresti tu: de la uitare pana la trezirea esentei tale, de la suferinta pana la fericire absoluta, de la frica pana la iubire. Ai totul la dispozitie, tu esti responsabil de viata ta, ti-a fost dat totul, tu alegi si selectezi ce vrei si totodata tot tu simti ceea ce traiesti. In momentul in care ai reusit sa atingi divinitatea din tine, iti vei dori sa faci asta mai des, sa te contopesti cu Ea, iti vei dedica viata asupra propriei cunoasteri si implicit a sursei ce sustine totul. Cu cat vei avansa cu atat forma compacta a iubirii divine se va dizolva, simtindu-te cuprins de o iubire expansiva, imposibil de sustinut intr-o forma statica. Incepi sa traiesti o nevoie de daruire a propriei tale iubiri cu orice persoana iubitoare de existenta, precum si acel sentiment de intregire. Vei deveni tot mai constient de lucrurile pe langa care inainte treceai nepasator, te vei recunoaste ca fiind o parte din tot si totul ca fiind o parte din tine. Ajungi sa-ti intregesti propria natura cu orice, iar daca vei incerca sa revi la vechea mentalitate impusa de ego vei simti ca tu nu mai esti nimic, dar cu toate astea te simti existand. Aceasta se datoreaza faptului ca egoul si individualitatea ta incep sa se dizolve, realizand ca acele lucruri care inainte iti provocau suferinta vor disparea, intrucat acel tu in forma de individ care suferea de pe urma lor nu prea mai exista. Vei fi angrenat doar in iubirea si recunostinta eterna pentru faptul ca pur si simplu existi si atat!

Toti suntem un singur suflet, o singura constiinta, o iubire care se sustine tot prin iubire, nimic altceva nu exista, acesta e infinitul, acesta e absolutul, acesta esti tu, acesta sunt eu, aceasta este existenta a tot ceea ce este! Nimic nu a fost creat, totul a fost pur si simplu doar din iubirea de a exista!

Draga fiinta, existi si ai totul, existi si meriti asta, existi si esti deschis tuturor posibilitatilor, existi si nimic nu mai conteaza, existi si esti infinit, existi si asta e de ajuns!

Timpul

Cu toate ca suntem constienti ca timpul este o iluzie, un concept creat, asta nu ne da dreptul  sa il ignoram si sa nu recunoastem influenta sa asupra noastra. Ne este logic sa percepem timpul ca fiind un vector, un singur sens si o singura directie, avand o structura divizata in 3 parti: trecut, prezent si viitor.  Pentru a percepe mai concret prezenta timpului ne putem referi la muzica. Timpul este elementul esential in a simti muzica, o armonizeaza si ii da un sens. Niste note izolate nu ar crea o linie melodica. Este necesar un element intermediar care produce legatura sincronica si armonioasa a notelor, acest element fiind timpul. Ca si oscilatie si vibratie sonora, muzica ar exista in absenta timpului, insa perceptia si simtirea noastra ar fi haotica. De aceea timpul  este o convectie subiectiva, un reper, un fel de axa a sistemului cartezian. Nu poti avea muzica fara amintire sau fara o asteptare provenita din acea amintire, ai avea o nota izolata pe alocuri. Muzica se desfasoara in felul ca ne amintim ceea ce am auzit.

Exista doua mari teorii in a intelege mai profund notiunea de timp, le voi descrie mai jos in felul meu:

1) Timpul si spatiul se credeau invariabile. Einstein a dovedit faptul ca singura constanta absoluta este viteza luminii, care introdusa intr-o functie de timp si spatiu produce modificarea acestora. Aici fac o paranteza: Un prieten imi spunea ca singurul adevar absolut valabil ar fi ca Universul este infinit. Cu toate ca Universul are toate calitatile de a fi infinit (depaseste imaginatia prin enormitatea sa, si este intr-o dilatare continua datorita fortei expansionale ce creste exponential) mi-a fost greu sa accept lucrul asta poate datorita abstractizarii termenului infinit. Cu toate astea eu cred ca cea mai bine inteleasca constanta absoluta este viteza luminii, dar nu si faptul ca ea ar fi apogeul vitezei. Credem asta intrucat viteza pe care o studiem este raportata materiei care contine masa, aceasta crescand la infinit atunci cand este aplicata viteza luminii. Insa nu putem contesta faptul ca la fel cum exista fotonul, cuanta energetica fara masa, mai pot exista si alte particule asemanatoare. Un exemplu de prototip ar fi Tahionii care pot calatori cu o viteza infinita. Aceasta este posibil intrucat masa lor este imaginara, continandu-l pe i, şi reprezentand radacina patrată a unui numar negativ. Un tahion se deplaseaza prin pierdere de energie, iar limita inferioara a acestuia este insasi c(viteza luminii). Si aici inchid paranteza, ce e drept cam lunga. Intorcandu-ne la relativitate, putem spune ca timpul este dezghetat din forma sa invarabila, deci poate fi surprins in sisteme de referinta unde poate imbraca diferite forme, totodata relativitatea ne-ar permite luxul patrunderii atat in trecut cat si in viitor. Accesul in viitor ar fi posibil daca am fi prezenti intr-un sistem de referinta mobil deplasat cu o viteza egala cu c. Timpul intr-un asemenea sistem se contracta in sensul ca un an de aici ar face cat 10 pe Terra, deci revenirea noastra pe Pamant ar fi considerata ca fiind una in viitor. O alta posibilitate ar fi intrarea intr-o orbita cu camp gravitational mare, aceasta teorie fiind comfirmata de relativitatea semnificativa a timpului pe care o poseda satelitii angrenati pe orbita planetei noastre. Toate acestea ar fi posibile intucat Einstein a inserat timpul ca element de referinta intr-un sistem spatio-temporal. La fel cum putem spune ca un lucru este undeva anume, cu toate ca nu ne este imediat accesibil dar el exista undeva, la fel am putem spune ca un eveniment este deja acolo, undeva in asteptare, in viitor, iar o cale spre el a fost deja proiectata si poate fi parcursa. Aceasta idee este foarte importanta deoarece ar introduce notiunea de destin, cum ca toate evenimentele se afla deja, au fost traite, iar cursul vietii noastre este unul prestabilit. Aceasta ar anula liberul arbitru, calitatea noastra suprema de mici creatori cu care divinitatea ne-a inzestrat, viata fiind doar o procedura de urmarire a unui tipar predestinat. Teoria relativitatii spune ca timpul nu trece ci este chiar acolo. Din punctul meu de vedere ar fi trist asa ceva, existenta este un act creator, mult mai complex. Nu neg teoria ci consider ca are nevoie de o completare, completare care a venit odata cu descoperirea mecanicii cuantice aparuta in secolul XX ca urmare a aprofundarii fizicii de la nivel atomic la nivel subatomic.

2) Teoria mecanicii cuantice a aparut ca urmare a studierii unei particule subatomice. Comportamentul indecis al acesteia a introdus notiunea de probabilitati, notiune care sta la baza acestei teorii. Particula nu avea o pozitie stabila ci parea ca exista peste tot in acelasi timp, miscarea ei putea doar fiind interpretata. Aceasta serie de probabilitati anuleaza notiunea de timp liniar cu parcurs prestabilit, introducand in ecuatie notiunea de liber arbitru.

A doua teorie se apropie mai mult de adevarul meu subiectiv, simtirea mea, intrucat eu vad timpul ca pe o suprapunere de tablouri, de matrici infinit dimensionale, o singura platforma denumita Acum. Fiecare simtire a noastra de avansare in timp este defapt patrunderea in infinitele Universuri de probabilitati, toate coexistand in paralel in unicul timp, prezentul. La fel ca si particula subatomica ne putem percepe existenta in toate probabilitatile universului in care constientizam ca ne-am putea afla, asta ar insemna ca mai multe parti ale aceluiasi eu coexista simultan in iniversuri paralele. Consider ca fiecare simtire de avansare in timp combinata cu fiecare alegere a propriului arbitru muta focalizarea constiintei catre un alt univers al probabilitatilor care era in desfasurare simultana cu cel precedent, la fel cum canalele tv se desfasoara simultan iar patrunderea din unul in altul se face prin schimbarea frecventei. Fiecare frame al vietii noastre reprezinta cate un univers care la randul sau are o infinitate de probabilitati, toate diferite de probabilitatile universului anterior, acestea fiind modificate de insasi alegerea care a produs patrunderea in universul curent. Gandindu-ne ca exista o infinitate de universuri paralele, la randul sau fiecare cu o infinitate de alte universuri paralele, dam peste o functie exponentiala (infinit la puterea infinit) care ar insemna o nedeterminare matematica. Dar ce conteaza, atata timp cat calitatea evolutiei consta in depasirea limitelor actuale. Tragedia fizicii este ca explica atat de multe legat de universul obiectiv dar cu costul a ce simtim subiectiv. Nikola Tesla spunea ca “Daca vreti sa descoperiti secretele universului ganditi in termeni de energie, frecventa si vibratie”. Avand in vedere ca stiinta din zilele noastre a constientizat ca un univers atat de complex nu poate fi cucerit doar cu o ratiune rece si neutra fara sa faca apel la spiritualitate si imaginatie, cred intr-o pasire a umanitatii pe o treapta superioara a evolutiei!

Scopul

Privind in amanunt, observ ca viata majoritatii urmeaza acelasi ciclu, aceleasi etape. Ne supunem acestui curs firesc al vietii, fara sa ne intrebam asupra unei finalitati, asupra unui scop. Oare “a trai viata din plin” si eventual a lasa in urma niste urmasi este indeajuns sa ne consideram impliniti? Oare respectand aceste traditii puteam spune ca ne-am urmarit un scop care ne ofera satisfacere si garantie ca n-am trait degeaba? Muncim, alergam, ne zbatem, dar fara sa ne oprim un moment si sa intrebam “De ce?”, facem totul in mod automat doar pentru ca toata lumea face acest lucru. Inca ne axam pe supravietuirea noastra ca specie, ca si entitate fizica, insa constiinta si luciditatea raman inhibate.

Majoritatea spunem ca scopul nostru este de a trai, dar oare traim constient? Simtim ca traim, sau doar reactionam impulsiv? Probabil ca scopul suprem al omului este acela de a-si gasi scopul. Spun asta pentru ca mereu ne fixam scopuri dar totodata suntem intr-o continua nemultumire si cautare. Eu mi-am gasit scopul? Pot spune ca da si anume cred ca sunt un motiv de expansiune a constiintei universale,  iar sarcina mea este de a cultiva divinitatea cu manifestarile induse de experimentarile pe care mi le ofera Universul. Sunt aici atat pentru a trai, pentru a ma manifesta, dar si pentru a fi constient de acest proces.

Eu vad Pamantul ca o gradina plina de flori. Omul superficial calca cu ignoranta florile, lasand o urma de petale palide in urma sa. Omul egoist  culege cat mai multe flori doar din nevoia de a avea, de a detine. Omul sensibil e constient de prezenta sa intr-un rai plin de flori, alege sa paseasca atent si fin, adesea se opreste un moment hranind fiecare floare cu sclipirea ochilor sai. Scopul sau este sa devina  floare. De aceea isi alege una, se apleaca si o atinge usor cu propriile lacrimi de iubire, ii zambeste si o implora sa infloreasca cat mai frumos. Aceasta il asculta, si ii raspunde mereu prin savoare de miresme. Fiinta imbatata de entuziasmul existentei, culege o petala, isi indreapta ochii plin de lacrimi spre cer, si isi implora creatorul sa devina o floare. Creatorul, infinit prin a lui iubire isi transforma visatorul intr-o pura roua , care se revarsa peste intreg campul, asternand a sa constiinta pe petalele fiecarei flori.

Fiecare fiinta este libera sa se manifeste in felul ei, Creatorul nu ne spune decat “Jucati-va frumos!”. De ce sa nu cream o armonie in alegerile noastre, de ce sa nu ne alegem impreuna un scop maret si  sa ne jucam impreuna in atingerea lui? Alegem mereu sa fugim nepasatori prin gradina raiului ca sa ne indreptam unde? Nu avem timp sa ne odihnim, sa admiram privelistea, culorile, linistea…noi doar fugim! Simtim gradina limitata, nestiind ca a ei continuitate consta in deschiderea noastra interioara. Nu exista un scop mai suprem decat acela de simti ca existi si de a da o forma cat mai frumoasa acestui dar. Realizati acum ca interiorul fiecaruia reprezinta poarta spre o noua gradina, un nou rai!

De ce?

 Cu toate ca sunt constient de armonia si perfectiunea Universului imi este greu sa ma impac cu un raspuns rezonabil fata de durele sale impulsuri asupra mea. De ce ma simt ca o parte detasata de intreg care nu armonizeaza impreuna cu totul, de ce nu dansez in sincron cu intreaga vibratie inalta. De ce trebuie sa ne simtim loviti si sa suferim pentru ca frecventele noastre sa se inalte, pentru ca noi sa ne trezim din ignoranta? De ce este greu sa traim constient o stare de fericire si multumire deplina? De ce realizarile, fericirea ne capteaza total atentia si ne inhiba recunostinta fata de sursa care ofera toate acestea? Am ajuns la stadiul in care imi este imposibil sa judec ceea ce mi se intampla cu toate ca dorintele sunt cu totul altele. Am inteles ca dorintele sunt o nepotrivire pentru acest plan divin desfasurat cu atata inteligenta constienta si iubire mareata incat dorinta chiar nu isi are sensul. Am invatat sa accept totul, sa ma predau existentei incat sa nu mai leg de nici o dorinta din placerea de a intelege si de a trai in armonie cu aceasta manifestare divina, acest echilibru care le cuprinde si imbina pe toate.

Insa un singur lucru ma macina: De ce conceptia fiintei  este de  asa natura incat durerea si suferinta sunt catalizatorii necesari in formarea noastra ca fiinte sensibile si constiente? De ce ne nastem intr-un somn profund din care ne trezim doar prin palme dureroase?De ce o simpla atingere a entuziasmului de a exista nu este suficienta in trezirea catre iubire si recunostinta pentru ceea ce suntem cu adevarat? Meritam sa traim ceea ce ne macina, pentru ca majoritatea suntem niste consumatori de fericire fara nici un fel de recunostinta si entuziasm. Rar ne gandim ca suntem datori cu o lacrima de recunostinta fata de ceea ce ne-a permis sa fim aici, acum, fata de ordinea absoluta ce ne mentine intr-o caldura a posibilitatilor infinite. Mereu omul ranit si trist e cel caruia chiar ii pasa, cel care incearca sa-si dizolve egoismul, regasindu-se si in alte suflete. Probabil ca entuziasmul absolut emanat de cunoasterea interioara a fiecaruia va impune o noua metoda de dirijare catre mult cautata cale de liniste, iubire si implinire deplina.

Perceptia

  Analizand cele doua directii umane de cunoastere si evolutie – real si spiritual – am realizat ca omenirii nu ii este necesar extragerea directiei corecte din cele doua, nici realizarea unei a treia directii, ci contopirea acestor directii. Viziunea reala reprezinta metoda primara de parcurgere a necunoscutului , metoda  indreptata spre cunoasterea si modelarea exteriorului. Spiritualul in schimb demonstreaza ca exteriorul este doar o proiectie, holograma a carei sursa creatoare este interiorul individului, existenta exteriorului in lipsa unui observator ar fi absurda si fara sens. Filosofia e algoritmul  general al oricarei activitati . Celelalte preocupari sunt doar variabile ce particularizeaza marele algoritm-filosofia. Filosofia le reuneste pe toate la nivel avansat. Informatica are la baza conceptul de 0 si 1. Cu alte cuvinte,  exact singurul mod in care putem reprezenta lumea din jur. Conceptul de 0 si 1 reprezinta dualitatea care pentru intelegerea unor notiuni mai subtile devine o limitare pe care trebuie sa o depasim.

Dualitatea reprezinta compactarea tuturor conceptelor si perceptiilor care penduleaza intre cele doua posibilitati limitate: absenta-prezenta, fals-adevarat, rau-bun, urat-frumos, etc. Orice notiune abstracta si subtila care este raportata acestor doua repere ne inhiba aria de de a percepe si sesiza intelegerea lor. Noi ocolim marele reper in jurul caruia graviteaza tot ceea ce este, reper care totodata este si scopul existentei noastre: starea de a fi, darul de a exista, oportunitatea de a experimenta  si de a ne manifesta la interactiunea posibilitatilor cu care universul isi contureaza infinitatea. Nimic nu este rau sau bun ci tot ceea ce este are un scop bine definit in evolutia constiintei noastre.

Darul nostru de cocreatori produce imbracarea tuturor  interactiunilor in diferite forme in functie de subiectivismul construit pe baza a ceea ce am trait. De aceea cunoasterea interioara presupune imbunatatirea perceptiei interioare si implicit a intregului, intrucat nu exista o realitate exterioara bazata pe un obiectivism absolut.  Aceasta nu necesita nevoia de fi un filosof, o biblioteca de carti sau un depozit de informatii, ci sa ai acea sclipire care se numeste interes. Merg pe premiza asta. Ma ajuta sa nu ma amagesc ca sunt un invatacel care nu stie mai nimic, nu stie mai nimic din dorinta de a juca frumos rolul invatarii si cunoasterii, pentru ca in esenta el detine tot, singurul efort care ii ramane este sa recunoasca asta. Fluxul de ganduri al ratiunii inradacinate in materialism ma impinge catre o sfiala cum ca s-ar putea sa ma invart doar intr-un cerc al teoriei si doar atat, dar asta reprezinta modul de a-mi manifesta urletul de iesire din ignoranta in maniera care-mi sta in putinta. Entuziasmul emanat de nevoia  de a  impartasi energia si gandurile pozitive ale trezirii constiintei in contrast cu superficialitatea si ignoranta majoritatii, te face sa te simti singur intr-un ocean in care te bucuri  singur ca poti inota, restul sunt prea captivati de placerea de a se ineca.

Conditia actuala este o etapa inferioara a evolutiei spirituale prin care omenirea este condamnata si nevoita sa treaca in parcurgerea experimentarii existentei. Ne apropiem de un moment de cumpana, dar nu asa drastic si apocaliptic cum e prezis si perceput ci doar o separare si selectie in functie de impunerea interioara a fiecaruia. Dovedita indemanare de a modela realitatea materiala reflecta calitatea noastra suprema  de creatori, dar totodata si naivitatea care a impins controlul creatiei asupra noastra. Suntem arhitectii acestui Matrix creat atat de bine incat am ajuns sa ne identificam cu el, am ajuns simple instructiuni de cod care depind strict de marele Matrix. Decaderea economica din zilele noastre ce produce destramarea Matrixului reflecta implicit si distrugerea majoritatii care simt in paralel colapsul acestui sistem. Totodata pentru unii prabusirea Matrixului le dezvaluie adevarata natura de creatori fiind deschisi spre oportunitatea de a crea un alt sistem  bazat pe constiinta si energie, sistem care va rezona cu esenta scopului nostru, care spre deosebire de Matrix va depasi satisfactia comfortului senzorial.

In concluzie cele intamplate in aceste perioade ar trebui sa afiseze un semn de intrebare asupra perceptiilor noastre. Trebuie sa ne abatem de la postura de a vedea aceasta perioada ca fiind neagra, ci ca pe una deschizatoare catre noi posibilitati, un impuls catre o trezire a adevaratei noastre esente divine!