Starea de a fi

Starea de a fi nu trebuie sa se rezume doar la ceea ce mental tu poti sti si percepe despre tine ca si persoana, doar la o poveste cu si despre tine, o poveste creata si impusa tie in primii ani ai tai de viata. Prezenta ta trebuie sa te surprinda si sa te mire in orice moment. Fiecare reflectare lucida asupra propriei tale conditii de a fi este simtita ca o noua nastere. Starea de a fi nu trebuie stiuta, ci simtita prin observarea existentei din jurul tau. Avand sansa de a observa cum viata respira in jurul tau, in natura si in tot ce te inconjoara, vei simti ca aceasta respiratie a vietii te include si pe tine. In aceasta existenta esti implicat si tu.

Viata ta este o sansa a universului prin care el se poate observa ca exista. O prezenta constienta induce constientizare intregului univers existent. Prin tine universul capata o calitate suprema, aceea de a-si percepe propria existenta. Fiecare reflectare a ta asupra existentei este darul tau prin care universul se simte, se observa. Prin noi divinitatea incearca sa se defineasca, cautarea noastra fata de Dumnezeu, este aceasi cu cautarea lui Dumnezeu fata de el insusi. Noi suntem acelasi cu Dumnezeu nu in directia gresita pe care majoritatea o interpreteaza proiectand forma lor mental-umana asupra divinitatii, ci atribuirea cu divinitatea se produce prin dizolvarea conceptiilor mentale care te-au definit pe tine ca persoana, apoi recunoasterea ta ca fiinta spirituala identica si unificata in divinitate. Deci nu divinul este om ci omul este parte divina. Divinul nu este om, inseamna ca toate jocurile conceptelor si formelor mentale umane nu sunt recunoscute de divinitate. Divinitatea opereaza doar cu legile din interiorul fiintei umane facand abstractie de interpretarile si produsele mentale pe care un om alege sa si le insusasca. Deci nu e nimeni caruia sa ne plangem, suntem singurii nebuni care jucam atat de serios! Existenta e doar o iubire pura, aceea de a fi, o iubire neatinsa de regulile jocurilor noastre!

Omul este o etapa de evolutie a acestui intreg, o incercare a universului de a se desprinde din propria fiinta cu scopul de a se autoexperimenta prin simtirea de sine. Insa o entitate separata de intreg, care poarta cu sine calitatea  de creatie a propriei sale naturi, isi va asuma si anumite sarcini cum ar fi stapanirea calitatilor mostenite de la Intreg. Astfel sentimentele noastre de pierdere si singuratate sunt datorate iluziei de fiinta individuala, iar frica e datorata identificarii noastre complete cu acest rol de separare si obsesia noastra de a nu-l pierde. Postura de actor in fata existentei, in care putem constientiza ca in ciuda rolului pe care il avem, realitatea suprema  este alta, ne ofera luciditatea de a ne dirija rolul dintr-o perspectiva detasata lipsita de frica si suferinta. Astfel fiind in postura de a juca rolul vietii dar si de a ne observa in mod detasat cand facem asta, ne va oferi o experimentare a libertatii. Tocmai cand ajungi sa vezi intreaga poza, perspectiva de ansamblu a vietii tale, incepi sa intelegi si sa-ti placa viata. Chiar daca viata in negru este dureroasa, acest negru, aceasta calitate a vietii, este necesara in conturarea de ansamblu a intregii tale vieti, este o piesa ce sustine si leaga celelalalte piese.

Nu te mai angaja in viata consumand actiuni si acumuland eforturi ce iti induc falsa impresie de parcurgere si traire a vietii. Genul asta de atitudine e dictata de lacomia de viata care iti sugereaza incontinuu sa alergi spre ceva, sa indeplinesti si sa detii ceva. A fi priceput in a trata cu viata doar ca sa-ti produci cele mai bune marfuri, doar ca sa scoti si sa obtii beneficii de la ea, e un mod prin care tu traiesti pe langa viata, un mod prin care inconstient te pierzi intr-un vanat al vietii, fara sa te mai regasesti intr-o viata prezenta, simtita constient. Energia vietii tale e sortita sa serveasca fiecarui gand care doreste mereu ceva de la tine, care mereu iti impune o sarcina. Traiesti o viata inundata de ganduri, fiecare gand lipsit de luciditate e un gand care te poseda, care iti rapeste starea alearta si constienta din fata vietii. Acel gand incepe sa-si lase propria amprenta asupra prezentului, impunandu-i anumite judecati, sensuri si impunandu-ti tie o anumita stare emotionala. Din acel moment constiinta prezenta este aruncata in bratele stratului fals al vietii fabricat de propriul tau gand. Te identifici total cu o alta personalitate, ce e sortita unui alt scop, unui alt sens si cu o alta dispozitie in fata aceleasi singure vieti.

Totodata un gand isi impune si-un anumit grad de importanta asupra atentiei tale, iar acelea cu prioritatile cele mai ridicate isi prind radacini atat de adanci in propria ta fiinta incat se transforma in ambitii si scopuri total dedicate, incat pierderea lor iti pot provoca prabusirea intr-o prapastie a haosului. Oamenii se predau total unor asemenea dependente fixate adesea in mod inconstient. Combustibilul de care au nevoie in atingerea acestor ambitii este o proiectare iluzorie a lor in acel punct de succes pe care-l interpreteaza ca un apogeu. Un alt element stimulator este iluzia de gasire a unui tel, spre care vor urma un tipar sigur cu niste pasi clari si prestabiliti. Un asemenea gand le comfera ideea de sens al vietii si de stabilitate a acesteia pe un camp solid, siguranta unei tinte care nu pluteste in incertitudine. Scopul este un concept impus de noi insine pentru a ne da un sens, o directie spre care sa ne recunoastem. Nu-i un alt scop sau vreo alta menire decat cele pe care noi le cream si in cautarea carora noi pornim, pentru ca omul in aceasta incercare de gasire a unui scop isi atribuie un sens. Prezenta ta in sine este un scop, viata in sine este un scop care singur a pornit in propria sa indeplinire, un scop care momentan arata asa cum il putem vedea si simti acum.

Patrunde cat mai constient si lucid in simtirea Existentei si a starii de a fi, pentru ca fiecare constientizare in directia asta iti ofera intelegerea profunda ca atata timp cat existi, acest fapt nu se va schimba niciodata!

Viata

Priveste in jurul tau si observa viata in plina ei manifestare, observa cum se autointretine, observa cat este de suficienta si perfecta in propria ei diversitate. E atat de complexa incat te cuprinde si pe tine, fiinta separata, total straina si aproape inexistenta prin refuzul tau de a incerca sa traiesti asa cum traieste intreaga viata din jurul tau. Insa viata a permis sa-si imparta prezenta cu tine, a dorit ca tu sa-i completezi infatisarea si pentru asta ea se dedica total tie, tu esti propria ei preocupare si astfel ea se afiseaza cat mai placut in fata ta. Isi doreste enorm sa fiti impreuna, sa o observi, sa o asculti atent, sa devi receptiv asupra prezentei sale. Ti se daruieste total, pulseaza incontinuu viata pura in tine, dar tu alegi sa o ignori si sa profiti in scop inutil de fiecare respiratie pe care ea ti-o ofera. Te respecta enorm incat indrazneste sa te atinga doar cu frumusetea ei, sa-ti comunice doar prin tacere si nemiscare. Adesea se tot intreaba de ce alegi mereu sa joci rolul suferintei si de ce preferi sa traiesti o alta viata decat aceea pe care ea ti-o ofera.

Observa campul nemiscarii si linistii din jurul unui copac si simte cum acesta se odihneste in fiinta. Observa cum totul in jurul tau e prins in dansul armonios al vietii, unde fiecare entitate isi celebreaza prezenta in decorul existentei a tot ceea ce este. Observa-te apoi pe tine, cel prins intr-o capsula separata ce contine propriile legi, judecati, realitati, o capsula cu o viata proprie iesita de sub control si intoarsa asupra ta. Traiesti un loc intunecat ce adesea are tendinta de a sufoca lumina din jurul sau, facand ca orice loc patruns de miscarea sa sa prinda o forma rece, intunecata, ostila.

Viata ti s-a oferit cu atata grija si atentie incat asteapta de la tine raspunsul pentru care a facut asta. Posibil sa fie din cauza singurei “slabiciuni” pe care o are iubirea si anume nevoia de a fi daruita si reflectata. Deci afla ca postura ta in fata acestei Existente este aceea de a intretine iubirea si de a-i satisface nevoia acesteia de a fi simtita si cultivata de catre cineva. Pentru ca asa se manifesta iubirea, e dependenta de cineva capabil sa o simta si sa o daruiasca mai departe inzecit. Noi credem ca pentru a trai iubirea este necesar sa o primim, insa avem iubire indeajuns, solutia este sa o exprimam si sa o manifestam, deci daruind iubire poti trai in iubire.

Viata nu reprezinta evenimente indeplinite automat si inconstient, nu este un tipar care trebuie parcurs. Viata se cere a fi o experienta vie si constienta, o constientizare din partea ta ca o detii si ca o experimentezi. Nu mai consuma viata ci regaseste-o in tine, acolo unde ea exista vesnic. Viata e o ocazie, o sansa pe care parca ai asteptat-o mereu si fara de care nu te-ai putea imagina.

Ignoranta

    Nimeni nu poate fi complet dedicat tuturor aspectelor din propria viata, deci fiecare dintre noi prezentam o doza de ignoranta si nepasare fata de ceva anume. Este un lucru perfect normal, insa ceea ce conteaza este domeniul, aspectul vietii tale pe care tu il lasi prada ignorantei tale. Referitor propriei mele atitudini iti pot garanta ca sunt absolut ignorant si nepasator unor interese de genu: campionatu’ roman de fotbal, politica, discutii despre masini, gagici, planuri “de viitor” si alte copertine trase fortat in fata ochilor nostri, aspecte care ne sunt inoculate prin modelele de viata, fixate de noi in mod inconstient, din filme, muzica, societate, etc.

Singura interfata de intretinere a unei interactiuni dintre doi oameni e realitatea materiala, senzoriala, iar orice abatere de la aceasta predispozitie e sortita indiferentei si deraderii. Mereu acelasi trafic de cuvinte “lumesti” provenite din rutina de zi cu zi, discutii de suprafata purtate doar de dragul disperarii de a fugi de deschiderea interioara, aceea care ar intretine o discutie cu sens, sincera si constienta intre oameni. Haosul exterior e sursa suprema de inspiratie pentru un om care fuge incontinuu de esenta sa interioara, iar orice incercare de iesire din zgomotul mental e interpretata drept plictiseala, frustrare si depresie. Singuratatea o percepem groaznica intrucat in fata ei dam socoteala indiferentei fata de noi insine.

Contributia ceruta de la tine este sa incepi sa devi simtit si sa prezinti interes nu numai aspectelor palpabile, percepute senzorial ci si aspectelor mai subtile din spatele lor, pentru ca in fond, orice aspect exterior al vietii tale isi are o sursa si o destinatie interioara. Majoritatea sustine cu tarie credinta intr-un Dumnezeu, aruncandu-si cu ignoranta intreaga sa contributie unei religii banale, crezand ca aceasta ii va face treaba, avand apoi certitudinea ca va primi o recompensa si-un loc bun rezervat. Daca tot esti dependent de cuvantul Dumnezeu atunci incearca sa-l atribui cunoasterii tale interioare si interesului tau fata de existenta. Suntem insa total nepasatori fata de echilibrul care intretine si sustine conditiile dezvoltarii noastre, care ne incadreaza in parametrii perfect necesari evitarii disparitiei noastre. Ne este imposibil sa sesizam arhitectura unui Univers care numai in lipsa ignorantei noastre ar deveni perfect. Uratul interior dobandit de ignoranta noastra il reflectam incontinuu in jurul nostru, fara sa sesizam ca Universul opereaza ca o oglinda, mereu raspunzand cu stimuli ce alimenteaza starile interioare cu care noi la randul nostru ii raspundem.

Universul are mereu un acelasi raspuns pentru noi si anume fie ca ii aratam cat de mult suferim, raspunsul lui va fi: “Da, asa e!”, de altfel fie ca ii afisam entuziasmul si implinirea noastra el ni le va comfirma tot printr-un acelasi raspuns: “Da, asa e!”. Acest raspuns nu trebuie perceput ca unul ignorant (doar atunci cand si atitudinea noastra fata de El e una ignoranta), ci unul suficient cat sa pricepi ca mereu te insoteste, nu ca un ceva care iti indeplineste orice dorinta, ci ca un ceva care se modeleaza dupa propria ta fiinta, raspunzandu-ti cu suferinta atunci cand suferi si cu fericire atunci cand esti fericit. Prin aceasta atitudine, un asa imens Univers iti inmaneaza tie sarcina manifestarii lui, apoi te observa si ti se afiseaza sub forma unei oglinzi a starilor tale interioare. Noi, insa, ca oameni ignoranti si nepasatori, ne manifestam prin suferinta si drama ca urmare a incercarilor noastre stupide de a cere propriilor imagini reflectate sa incerce sa zambeasca si sa fie fericite, in timp ce noi plangem de disperare si suferinta. Este greu sa percepi sau mai bine zis sa accepti acest fapt, intrucat el opereaza la un nivel profund al constiintei, constiinta absolut suspendata in ignoranta atitudinii noastre.

In concluzie, mai exista si asemenea aspecte care te-ar reprezenta, subiecte de interes pe care daca tu le vezi aberante e datorita ignorantei ce curge in intreaga ta fiinta, ignoranta care te va priva mereu de simtire, de observare si de incercare de a te defini si a-ti da un sens existentei tale.

Creator pierdut in somn

    Starea de somn poate fi perceputa numai intr-o etapa ulterioara de trezire. Cand dormi totul pare real, cu sens, nimic nu e dubios, deci esti complet captat si implicat in vis. Atitudinea ta este comform realitatii impuse de vis, iar trairea ta emotionala este pura si sincera. Gandurile te domina, ele iti simuleaza o realitate atat de concreta incat devii constrans si precaut la felul cum actionezi. Esti alimentat incontinuu de scene cat mai reale carora le raspunzi emotional in mod intens, astfel devii privat de actiunile libere si detasate de care ai putea profita intr-o versiune abstracta a realitatii. Faptul ca devenim lucizi si rationali cand iesim din somn, ne da certitudinea ca suntem deplin treziti, asta pentru ca notiunea de trezire este limitata facand referire la realitatea fizica, sociala, materiala, cea care ne solicita deplin si cea pe care ne incapatanam sa o recunoastem unica. Omul insa e pierdut in somnul gandurilor si stapanit de valul emotiilor sale, adica se identifica cu fiecare vis venit din partea oricarui gand. Starea acestui somn e sugerata de inconstienta, limitare si ignoranta, somn care iti priveaza libertatea de a avea o perspectiva detasata de martor in fata propriilor tale actiuni impulsive dictate de ganduri. Te identifici cu fiecare gand si te lasi inundat, coplesit de emotii, fara sa intelegi ca fiecare forma exterioară este doar o reflexie temporara a ceea ce esti tu in interior, in esenta ta. Insa aceste aspecte ale starilor inconstiente de somn pot fi observate doar in momente de trezire in care devi constient ca mai mereu dormi in propriile tale ganduri, imprejurari in care tu te pierzi si oscilezi. Reactionezi intr-un mod impulsiv si suferi inconstient, fara sa intelegi cine e acel ceva care tot simte suferinta. Ai impresia ca povestea despre tine pe care o stii, e unica identitate a ta.

Mult cautata Trezire e interesul tau de a fi constient de  Existenta ce pulseaza in intreaga fiinta a ta, minunea de a respira fiecare ocazie in care te simti viu. Constientizeaza cat mai intens propria pozitie de entitate constienta de sine si de a sa existenta si ai sa realizezi ca sansa de a exista e cel mai plin si suficient lucru care ti se putea intampla vreodata!

Priveste in jur norii pictati de soare si intreaba-te mirat de ce esti tu acela caruia i s-a oferit oportunitatea de a fi martor la o asa arta creata de o inteligenta atat de atenta cu tine. Intreaba-te de ce ai parte de un Unvers minunat care iti ofera tot ceea ce vezi si simti, un asa Univers mereu grijuliu si atent cu o entitate fragila ca tine. Din dorinta cui se intampla asta? Si de ce, cu ce scop?

Nu mai investi energie in niste iluzii mentale care intr-un final se vor dizolva si intreaga ta contribuie se va pierde. Regaseste-te in acel spatiu imens in care totul se intampla, in care totul isi face aparitia, totul se creeaza, totul se manifesta, acea dimensiune in care este sustinuta prezenta a tot ceea ce exista. Simte ca singurul motiv pentru tot acest joc e o iubire care nu cere a fi inteleasa ci doar traita, simtita. Numeste aceast spatiu vast, aceasta dimensiune a iubirii cum vrei: Dumnezeu, Buddha, Mohamed, Iisus, Universul, Prezentul, Inteligenta, Existenta. Esti creator, ai libertatea sa umpli acesta spatialitate, aceasta Existenta, in propriul tau mod, cu orice forma, singura rugaminte este sa devi constient ca tu, Creatorule, esti responsabil de toate trairile tale interioare. Aminteste-ti ca la baza oricarui obiect judecat se afla propria ta dorinta de creator. Esti pe deplin raspunzator de orice rezid interior pe care il simti, intrucat spatialitatea interioara este platforma, dimensiunea, unde tu poti creea si simti ceea ce creezi.

Nu te mai trata cu indiferenta si ignoranta, hai trezeste-te, deschide ochii si observa lumina diminetii emanata de rasaritul Existentei tale!

Dorinta

Am realizat ca unicul obstacol al omului in calea fericirii este propria gandire care deseori nu rezoneaza cu intamplarile pe care Universul ni le plaseaza. De ceea ce ne este dat sa experimentam ori nu suntem multumiti, ori nu traim momentul din dorinta de a vrea mai mult. Dorintele angrenate in fluxul gandurilor noastre nu ne integreaza mai niciodata in dansul armonios al Universului. Care-i explicatia incompatibilitatii noastre cu Universul si deciziile sale? Cred ca avem o perspectiva foarte stransa in privinta acestuia, adica ne manifestam doar in prisma intamplarii oferite pe moment fara sa integram acest fapt in ansamblul perfectiunii si iubirii cu care Universul ne sporeste Existenta.  Cand vibratia universala si propria dorinta rezoneaza ne simtim impliniti, traim, ne place si totodata ne si pierdem in betia acestei fericiri. Recunostinta noastra este aproape nula fata de Existenta datorita careia suntem in acel deplin extaz. Suntem insetati incat devenim simpli consumatori de fericire, inconstienti de lumina care pe moment ne invaluie si care asteapta sa fie reflectata inzecit de catre noi. Suntem insa egoisti, stoarcem cat putem, pentru ca mintea spune ca totu-i trecator si ca trebuie neaparat sa tinem prizoniera aceasta iubire. Cat de frumos ar fi sa putem constientiza ca insasi acel moment de extaz si implinire e chiar prezentul nostru etern  mult cautat si ravnit, cel a carui continuitate consta in deschiderea adevaratei noastre fiinte unde suntem capabili sa raspundem iubirii cu iubire. Intr-o asa stare nu ne este permisa indoiala, frica, egoismul ci trebuie sa fim puri si sa simtim ca nu suntem nimeni si totodata sa ne recunoastem in tot. Lasati insa prinzonieri in propria minte, suntem tot mai brutali cu iubirea atat de frageda, care incet, incet se paleste incat intr-un final ne gasim agatati de o floare moarta. Ne simtim iar singuri, tristi si nici acum nu recunoastem ca am pierdut in fata dorintelor, fricii si a lacomiei.

Iubirea ni se prezinta sub forma de valuri de lumina, valuri care vin si pleaca… Atitudinea noastra in fata acestui proces trebuie sa fie una de observator, mereu placut surprins de ceea ce ii este dat sa simta. O simpla interventie ar strica sincronicitatea perfectiunii si ar reda-o sub forma de haos asupra noastra. Doar opreste-te si observa, simte si nu alerga dupa un alt val caci are el grija sa vina la tine. Deschide ochii si priveste cum se apropie, incet si fara graba, cat sa-ti testeze rabdarea si sa te ia prin surprindere. Odata ajuns intinde-te pe mal,  lasa-l sa te cuprinda si asculta-l cand iti sopteste cat a calatorit doar din dorinta de a fi cu tine. Aveti sansa sa gustati impreuna eternitatea, dar alegeti sa amanati din dorinta de a trai dulcea reintalnire. Hraneste-l cu lacrimi de iubire cat sa-i dai puterea sa se reintoarca la sursa si intelege ca Existenta pe care o impartiti o sa va unifice mereu. Te intrebi apoi cine-i aceasta sursa si simti ca ai vrea sa o cunosti. Sinele iti sopteste ca tu insuti esti oceanul valurilor de iubire, iar fiinta iubita este o parte din tine si tu o parte din ea. Cand intalnesti o persoana fata de care simti ceva intelege ca la un nivel mult mai profund al Existentei voi sunteti impreuna si va iubiti mult iar decorul acela se poate transpune oricand si aici!

Dezvoltare spirituala

    Orice om are capacitatea de a se dezvolta spiritual. Vad aceasta dezvoltare ca pe o descoperire a ceea ce esti tu cu adevarat, o cunoastere indreptata spre interior, spre sursa fiintei tale. Totodata dezvoltarea spirituala implica si o sensibilitate mai fina in ceea ce inseamna a te simti viu, constient de tine si de existenta ce emana din sinea ta. Din perspectiva mea, calea dezvoltarii spirituale iti reda mult cautatul scop al vietii. Scopul consta in exploatarea cat mai profunda a starii de existenta, a starii de a fi. Patruns intr-o astfel de stare vei fi invaluit de un entuziasm ferit de orice forma mentala, traiesti o dragoste independenta, libera, suspendata intr-un vid pur. Starea nu depinde de nimic, astfel, automat esti ferit de frica de a pierde aceasta simtire, Esti constient ca tu esti sursa iubirii pe care o experimentezi, existi, deci vei fi invaluit la infinit de aceasta iubire. Odata descoperit, acest scop iti lasa impresia ca l-ai cunoscut dintodeauna, ca a existat latent in tine. Intradevar, acest sens al existentei tale a fost vesnic in interior, asteptand raspunsul unui stimul din partea ta. La cea mai fina atingere a sinelui, vei fi patruns in savoarea existentei pe care inainte ai ignorat-o. Intelegi ca scopul primar al vietii tale nu este sa faci ceva anume, ci doar sa te bucuri de starea de a fi, in eternitatea prezentului.

Repetarea mea legata de Existenta este explicatia faptului ca aceasta experienta m-a initiat spre dezvoltarea mea spirituala, de aceea Existenta poarta titlul blogului, tema centrala a articolelor mele, precum si sensul vietii mele. Imi aduce liniste, traire constienta, iubire, oportunitate spre orice posibilitate, detasare de frica, anularea limitelor, constrangerilor si dependentelor, sensibilitate, sursa inepuizabila de fericire, precum si alte senzatii din totalitatea celor pe care Existenta mi le poate oferi! Hranirea spirituala e singurul progres a carei evolutie va fi pastrata, intrucat de actiunile ego-ului vei fi purificat la viitoarea ta renastere. Esti doar un suflet, o constiinta, o iubire, deci investeste in ceea ce esti, adica in sensibilitate, dragoste, energie. Omenirea poate ajunge sa exploreze intreg Universul, insa fara o perspectiva spirituala ea va omite mereu un singur loc, un loc sacru ocupat de propria fiinta care detine cheia unor noi dimensiuni ce ne comfirma ca infinitatea nu poate fi cucerita ci doar recunoscuta ca fiind parte din a ta existenta.

Ce sta in calea dezvoltarii spirituale? Lacomia ego-ului de a-si satisface valul dorintelor sale, identificarea cu forme, ignoranta, nepasarea, evitarea prezentului si alte roluri pe care le jucam atat de bine incat am fost stapaniti de ele. Solutia? Existenta e atat de vasta incat ne ofera mediul necesar pentru orice experienta, experienta care depinde de raspunsul si manifestarea noastra fata de mediu. Asupra unora Universul incepe sa se manifeste intr-o forma mai deosebita, pe care initial o percepem ca pe un dezastru, esec, suferinta. Defapt Universul urmareste o ridicare vibrationala din partea ta. Intreaga ta atentie nu va mai fi distribuita pe larga gama de dorinte inutile impuse de ego, ci ea se va centraliza asupra suferintei pe care o resimti. Devi mai inchis, sensibil, apelezi la detasare si contemplare, astfel fuga fata de tine va inceta si vei petrece mai mult timp in preajma ta. Usor, usor te apropii de dorinta Universului si descoperi ca armonia acestuia nu a incercat niciodata sa suferi ci sa-ti depasesti suferinta. Tensiunea acumulata va fi inlaturata prin lacrimi de libertate, vei sesiza perfectiunea ce a lucrat asupra ta si astfel vei trai dulcea intiere in evolutia ta spirituala.

Lumea e invaluita intr-un vis cuprins de straturi de vise, fiind captata intr-un somn profund din dorinta de a trai dulcea trezire. Am experimentat indeajuns polul opus al esentei noastre, intunericul. E timpul sa recunoastem aparenta acelui intuneric indus de caderea noastra in uitare, ignoranta si superficialitate. A sosit vremea in care intunericul mintii e tradat de o iubire luminoasa, iubirea sinelui si a Existentei sale eterne!

Exist si asta e de ajuns!

Ti-ai atins vreodata iubirea infinita din interiorul fiintei tale? Eu am incercat si am descoperit ceva mai presus de cuvinte, atat de frumos incat a devenit un scop al vietii mele. Te asigur ca detii absolutul in adancul naturii tale, indrazneste sa-ti cunosti adevarata esenta prin a te iubi ca existi. Incearca, iar la simpla atingere garantez ca vei trai o dragoste imensa, lacrimile iti vor curge instant, devi constient, te simti viu si implinit, iti vei dori sa traiesti asa la infinit, plangi incontinuu, simti ca nu poti rezista si sustine o asemenea stare, dar vrei sa o traiesti la nesfarsit. Esti detasat de orice gand, te simti pe deplin viu, traiesti un moment de eternitate absoluta, simti ca ai existat dintodeauna si ca vei exista neincetat, iti multumesti tie pentru ca esti, te iubesti cu toate puterile tale!  Dupa un timp atingerea fina a fiintei tale ia sfarsit printr-un sarut profund care iti aduce o stare de relaxare si te conduce in materialismul in care erai angrenat odinioara. Te uiti in oglinda, ai fata plina de lacrimi si razi ca ai plans din “nimic”. Acel “nimic” provine din faptul ca aura divinitatii te-a protejat de formele si proiectiile tale mentale, si te-a situat intr-un plan al vidului in care subzista doar flacara pura a iubirii tale. Da, ai atins acea iubire pe care multi o cauta in alte persoane in relatii si in atentia celorlalti. Ai atins iubirea pura fata de tot, si cel mai presus fata de tine si a ta existanta. Esti entuziasmat ca ai posibilitatea sa simti, sa observi, sa te manifesti, sa constientizezi ca odata ce te afli detii cheia eternitatii. Nimic nu te mai incurca, nimic nu mai conteaza, iubesti si doar atat, tolerezi orice si pe oricine. Totul se rezuma la o calitate unica: exista. Nu mai etichetezi o persoana prin rea – buna, ci doar ai recunostinta fata de ea pentru ca exista la fel ca si tine, si o iubesti intens pentru ca impartiti acest dar. Incearca sa simti ca aceasta existenta va unifica, diferentele dintre voi sunt manifestarile diferite, dorintele de a trai alte aspecte ale existentei. Fi fericit ca ai intalnit o alta parte din tine, un alt mod al tau de a fi, o alta cale a ta de a te exprima, si iubeste-l indiferent ce ti-ar face, apreciaza ca iti da posibilitatea sa te vezi pe tine prin alti ochi.

Tu nu esti separat, tu esti totul, ai iubire indeajuns sa cuprinzi orice, ai constiinta cat sa fi parte din orice, incearca sa te intregesti, dizolva-ti individualitatea si gandurile care sustin ca tu esti separat. Ai curajul de a patrunde in interior, fi curios si doreste sa cunosti ce detii. Senzatia e coplesitoare cand vei realiza ca Universul este compactat in iubirea fiintei tale. Ai acces la acea constiinta care sustine tot, la secretele divinitatii, iti sunt inmanate toate cele necesare pentru a experimenta existenta asa cum doresti tu: de la uitare pana la trezirea esentei tale, de la suferinta pana la fericire absoluta, de la frica pana la iubire. Ai totul la dispozitie, tu esti responsabil de viata ta, ti-a fost dat totul, tu alegi si selectezi ce vrei si totodata tot tu simti ceea ce traiesti. In momentul in care ai reusit sa atingi divinitatea din tine, iti vei dori sa faci asta mai des, sa te contopesti cu Ea, iti vei dedica viata asupra propriei cunoasteri si implicit a sursei ce sustine totul. Cu cat vei avansa cu atat forma compacta a iubirii divine se va dizolva, simtindu-te cuprins de o iubire expansiva, imposibil de sustinut intr-o forma statica. Incepi sa traiesti o nevoie de daruire a propriei tale iubiri cu orice persoana iubitoare de existenta, precum si acel sentiment de intregire. Vei deveni tot mai constient de lucrurile pe langa care inainte treceai nepasator, te vei recunoaste ca fiind o parte din tot si totul ca fiind o parte din tine. Ajungi sa-ti intregesti propria natura cu orice, iar daca vei incerca sa revi la vechea mentalitate impusa de ego vei simti ca tu nu mai esti nimic, dar cu toate astea te simti existand. Aceasta se datoreaza faptului ca egoul si individualitatea ta incep sa se dizolve, realizand ca acele lucruri care inainte iti provocau suferinta vor disparea, intrucat acel tu in forma de individ care suferea de pe urma lor nu prea mai exista. Vei fi angrenat doar in iubirea si recunostinta eterna pentru faptul ca pur si simplu existi si atat!

Toti suntem un singur suflet, o singura constiinta, o iubire care se sustine tot prin iubire, nimic altceva nu exista, acesta e infinitul, acesta e absolutul, acesta esti tu, acesta sunt eu, aceasta este existenta a tot ceea ce este! Nimic nu a fost creat, totul a fost pur si simplu doar din iubirea de a exista!

Draga fiinta, existi si ai totul, existi si meriti asta, existi si esti deschis tuturor posibilitatilor, existi si nimic nu mai conteaza, existi si esti infinit, existi si asta e de ajuns!

Timpul

Cu toate ca suntem constienti ca timpul este o iluzie, un concept creat, asta nu ne da dreptul  sa il ignoram si sa nu recunoastem influenta sa asupra noastra. Ne este logic sa percepem timpul ca fiind un vector, un singur sens si o singura directie, avand o structura divizata in 3 parti: trecut, prezent si viitor.  Pentru a percepe mai concret prezenta timpului ne putem referi la muzica. Timpul este elementul esential in a simti muzica, o armonizeaza si ii da un sens. Niste note izolate nu ar crea o linie melodica. Este necesar un element intermediar care produce legatura sincronica si armonioasa a notelor, acest element fiind timpul. Ca si oscilatie si vibratie sonora, muzica ar exista in absenta timpului, insa perceptia si simtirea noastra ar fi haotica. De aceea timpul  este o convectie subiectiva, un reper, un fel de axa a sistemului cartezian. Nu poti avea muzica fara amintire sau fara o asteptare provenita din acea amintire, ai avea o nota izolata pe alocuri. Muzica se desfasoara in felul ca ne amintim ceea ce am auzit.

Exista doua mari teorii in a intelege mai profund notiunea de timp, le voi descrie mai jos in felul meu:

1) Timpul si spatiul se credeau invariabile. Einstein a dovedit faptul ca singura constanta absoluta este viteza luminii, care introdusa intr-o functie de timp si spatiu produce modificarea acestora. Aici fac o paranteza: Un prieten imi spunea ca singurul adevar absolut valabil ar fi ca Universul este infinit. Cu toate ca Universul are toate calitatile de a fi infinit (depaseste imaginatia prin enormitatea sa, si este intr-o dilatare continua datorita fortei expansionale ce creste exponential) mi-a fost greu sa accept lucrul asta poate datorita abstractizarii termenului infinit. Cu toate astea eu cred ca cea mai bine inteleasca constanta absoluta este viteza luminii, dar nu si faptul ca ea ar fi apogeul vitezei. Credem asta intrucat viteza pe care o studiem este raportata materiei care contine masa, aceasta crescand la infinit atunci cand este aplicata viteza luminii. Insa nu putem contesta faptul ca la fel cum exista fotonul, cuanta energetica fara masa, mai pot exista si alte particule asemanatoare. Un exemplu de prototip ar fi Tahionii care pot calatori cu o viteza infinita. Aceasta este posibil intrucat masa lor este imaginara, continandu-l pe i, şi reprezentand radacina patrată a unui numar negativ. Un tahion se deplaseaza prin pierdere de energie, iar limita inferioara a acestuia este insasi c(viteza luminii). Si aici inchid paranteza, ce e drept cam lunga. Intorcandu-ne la relativitate, putem spune ca timpul este dezghetat din forma sa invarabila, deci poate fi surprins in sisteme de referinta unde poate imbraca diferite forme, totodata relativitatea ne-ar permite luxul patrunderii atat in trecut cat si in viitor. Accesul in viitor ar fi posibil daca am fi prezenti intr-un sistem de referinta mobil deplasat cu o viteza egala cu c. Timpul intr-un asemenea sistem se contracta in sensul ca un an de aici ar face cat 10 pe Terra, deci revenirea noastra pe Pamant ar fi considerata ca fiind una in viitor. O alta posibilitate ar fi intrarea intr-o orbita cu camp gravitational mare, aceasta teorie fiind comfirmata de relativitatea semnificativa a timpului pe care o poseda satelitii angrenati pe orbita planetei noastre. Toate acestea ar fi posibile intucat Einstein a inserat timpul ca element de referinta intr-un sistem spatio-temporal. La fel cum putem spune ca un lucru este undeva anume, cu toate ca nu ne este imediat accesibil dar el exista undeva, la fel am putem spune ca un eveniment este deja acolo, undeva in asteptare, in viitor, iar o cale spre el a fost deja proiectata si poate fi parcursa. Aceasta idee este foarte importanta deoarece ar introduce notiunea de destin, cum ca toate evenimentele se afla deja, au fost traite, iar cursul vietii noastre este unul prestabilit. Aceasta ar anula liberul arbitru, calitatea noastra suprema de mici creatori cu care divinitatea ne-a inzestrat, viata fiind doar o procedura de urmarire a unui tipar predestinat. Teoria relativitatii spune ca timpul nu trece ci este chiar acolo. Din punctul meu de vedere ar fi trist asa ceva, existenta este un act creator, mult mai complex. Nu neg teoria ci consider ca are nevoie de o completare, completare care a venit odata cu descoperirea mecanicii cuantice aparuta in secolul XX ca urmare a aprofundarii fizicii de la nivel atomic la nivel subatomic.

2) Teoria mecanicii cuantice a aparut ca urmare a studierii unei particule subatomice. Comportamentul indecis al acesteia a introdus notiunea de probabilitati, notiune care sta la baza acestei teorii. Particula nu avea o pozitie stabila ci parea ca exista peste tot in acelasi timp, miscarea ei putea doar fiind interpretata. Aceasta serie de probabilitati anuleaza notiunea de timp liniar cu parcurs prestabilit, introducand in ecuatie notiunea de liber arbitru.

A doua teorie se apropie mai mult de adevarul meu subiectiv, simtirea mea, intrucat eu vad timpul ca pe o suprapunere de tablouri, de matrici infinit dimensionale, o singura platforma denumita Acum. Fiecare simtire a noastra de avansare in timp este defapt patrunderea in infinitele Universuri de probabilitati, toate coexistand in paralel in unicul timp, prezentul. La fel ca si particula subatomica ne putem percepe existenta in toate probabilitatile universului in care constientizam ca ne-am putea afla, asta ar insemna ca mai multe parti ale aceluiasi eu coexista simultan in iniversuri paralele. Consider ca fiecare simtire de avansare in timp combinata cu fiecare alegere a propriului arbitru muta focalizarea constiintei catre un alt univers al probabilitatilor care era in desfasurare simultana cu cel precedent, la fel cum canalele tv se desfasoara simultan iar patrunderea din unul in altul se face prin schimbarea frecventei. Fiecare frame al vietii noastre reprezinta cate un univers care la randul sau are o infinitate de probabilitati, toate diferite de probabilitatile universului anterior, acestea fiind modificate de insasi alegerea care a produs patrunderea in universul curent. Gandindu-ne ca exista o infinitate de universuri paralele, la randul sau fiecare cu o infinitate de alte universuri paralele, dam peste o functie exponentiala (infinit la puterea infinit) care ar insemna o nedeterminare matematica. Dar ce conteaza, atata timp cat calitatea evolutiei consta in depasirea limitelor actuale. Tragedia fizicii este ca explica atat de multe legat de universul obiectiv dar cu costul a ce simtim subiectiv. Nikola Tesla spunea ca “Daca vreti sa descoperiti secretele universului ganditi in termeni de energie, frecventa si vibratie”. Avand in vedere ca stiinta din zilele noastre a constientizat ca un univers atat de complex nu poate fi cucerit doar cu o ratiune rece si neutra fara sa faca apel la spiritualitate si imaginatie, cred intr-o pasire a umanitatii pe o treapta superioara a evolutiei!

Scopul

Privind in amanunt, observ ca viata majoritatii urmeaza acelasi ciclu, aceleasi etape. Ne supunem acestui curs firesc al vietii, fara sa ne intrebam asupra unei finalitati, asupra unui scop. Oare “a trai viata din plin” si eventual a lasa in urma niste urmasi este indeajuns sa ne consideram impliniti? Oare respectand aceste traditii puteam spune ca ne-am urmarit un scop care ne ofera satisfacere si garantie ca n-am trait degeaba? Muncim, alergam, ne zbatem, dar fara sa ne oprim un moment si sa intrebam “De ce?”, facem totul in mod automat doar pentru ca toata lumea face acest lucru. Inca ne axam pe supravietuirea noastra ca specie, ca si entitate fizica, insa constiinta si luciditatea raman inhibate.

Majoritatea spunem ca scopul nostru este de a trai, dar oare traim constient? Simtim ca traim, sau doar reactionam impulsiv? Probabil ca scopul suprem al omului este acela de a-si gasi scopul. Spun asta pentru ca mereu ne fixam scopuri dar totodata suntem intr-o continua nemultumire si cautare. Eu mi-am gasit scopul? Pot spune ca da si anume cred ca sunt un motiv de expansiune a constiintei universale,  iar sarcina mea este de a cultiva divinitatea cu manifestarile induse de experimentarile pe care mi le ofera Universul. Sunt aici atat pentru a trai, pentru a ma manifesta, dar si pentru a fi constient de acest proces.

Eu vad Pamantul ca o gradina plina de flori. Omul superficial calca cu ignoranta florile, lasand o urma de petale palide in urma sa. Omul egoist  culege cat mai multe flori doar din nevoia de a avea, de a detine. Omul sensibil e constient de prezenta sa intr-un rai plin de flori, alege sa paseasca atent si fin, adesea se opreste un moment hranind fiecare floare cu sclipirea ochilor sai. Scopul sau este sa devina  floare. De aceea isi alege una, se apleaca si o atinge usor cu propriile lacrimi de iubire, ii zambeste si o implora sa infloreasca cat mai frumos. Aceasta il asculta, si ii raspunde mereu prin savoare de miresme. Fiinta imbatata de entuziasmul existentei, culege o petala, isi indreapta ochii plin de lacrimi spre cer, si isi implora creatorul sa devina o floare. Creatorul, infinit prin a lui iubire isi transforma visatorul intr-o pura roua , care se revarsa peste intreg campul, asternand a sa constiinta pe petalele fiecarei flori.

Fiecare fiinta este libera sa se manifeste in felul ei, Creatorul nu ne spune decat “Jucati-va frumos!”. De ce sa nu cream o armonie in alegerile noastre, de ce sa nu ne alegem impreuna un scop maret si  sa ne jucam impreuna in atingerea lui? Alegem mereu sa fugim nepasatori prin gradina raiului ca sa ne indreptam unde? Nu avem timp sa ne odihnim, sa admiram privelistea, culorile, linistea…noi doar fugim! Simtim gradina limitata, nestiind ca a ei continuitate consta in deschiderea noastra interioara. Nu exista un scop mai suprem decat acela de simti ca existi si de a da o forma cat mai frumoasa acestui dar. Realizati acum ca interiorul fiecaruia reprezinta poarta spre o noua gradina, un nou rai!

De ce?

 Cu toate ca sunt constient de armonia si perfectiunea Universului imi este greu sa ma impac cu un raspuns rezonabil fata de durele sale impulsuri asupra mea. De ce ma simt ca o parte detasata de intreg care nu armonizeaza impreuna cu totul, de ce nu dansez in sincron cu intreaga vibratie inalta. De ce trebuie sa ne simtim loviti si sa suferim pentru ca frecventele noastre sa se inalte, pentru ca noi sa ne trezim din ignoranta? De ce este greu sa traim constient o stare de fericire si multumire deplina? De ce realizarile, fericirea ne capteaza total atentia si ne inhiba recunostinta fata de sursa care ofera toate acestea? Am ajuns la stadiul in care imi este imposibil sa judec ceea ce mi se intampla cu toate ca dorintele sunt cu totul altele. Am inteles ca dorintele sunt o nepotrivire pentru acest plan divin desfasurat cu atata inteligenta constienta si iubire mareata incat dorinta chiar nu isi are sensul. Am invatat sa accept totul, sa ma predau existentei incat sa nu mai leg de nici o dorinta din placerea de a intelege si de a trai in armonie cu aceasta manifestare divina, acest echilibru care le cuprinde si imbina pe toate.

Insa un singur lucru ma macina: De ce conceptia fiintei  este de  asa natura incat durerea si suferinta sunt catalizatorii necesari in formarea noastra ca fiinte sensibile si constiente? De ce ne nastem intr-un somn profund din care ne trezim doar prin palme dureroase?De ce o simpla atingere a entuziasmului de a exista nu este suficienta in trezirea catre iubire si recunostinta pentru ceea ce suntem cu adevarat? Meritam sa traim ceea ce ne macina, pentru ca majoritatea suntem niste consumatori de fericire fara nici un fel de recunostinta si entuziasm. Rar ne gandim ca suntem datori cu o lacrima de recunostinta fata de ceea ce ne-a permis sa fim aici, acum, fata de ordinea absoluta ce ne mentine intr-o caldura a posibilitatilor infinite. Mereu omul ranit si trist e cel caruia chiar ii pasa, cel care incearca sa-si dizolve egoismul, regasindu-se si in alte suflete. Probabil ca entuziasmul absolut emanat de cunoasterea interioara a fiecaruia va impune o noua metoda de dirijare catre mult cautata cale de liniste, iubire si implinire deplina.