Cu toate ca suntem constienti ca timpul este o iluzie, un concept creat, asta nu ne da dreptul sa il ignoram si sa nu recunoastem influenta sa asupra noastra. Ne este logic sa percepem timpul ca fiind un vector, un singur sens si o singura directie, avand o structura divizata in 3 parti: trecut, prezent si viitor. Pentru a percepe mai concret prezenta timpului ne putem referi la muzica. Timpul este elementul esential in a simti muzica, o armonizeaza si ii da un sens. Niste note izolate nu ar crea o linie melodica. Este necesar un element intermediar care produce legatura sincronica si armonioasa a notelor, acest element fiind timpul. Ca si oscilatie si vibratie sonora, muzica ar exista in absenta timpului, insa perceptia si simtirea noastra ar fi haotica. De aceea timpul este o convectie subiectiva, un reper, un fel de axa a sistemului cartezian. Nu poti avea muzica fara amintire sau fara o asteptare provenita din acea amintire, ai avea o nota izolata pe alocuri. Muzica se desfasoara in felul ca ne amintim ceea ce am auzit.
Exista doua mari teorii in a intelege mai profund notiunea de timp, le voi descrie mai jos in felul meu:
1) Timpul si spatiul se credeau invariabile. Einstein a dovedit faptul ca singura constanta absoluta este viteza luminii, care introdusa intr-o functie de timp si spatiu produce modificarea acestora. Aici fac o paranteza: Un prieten imi spunea ca singurul adevar absolut valabil ar fi ca Universul este infinit. Cu toate ca Universul are toate calitatile de a fi infinit (depaseste imaginatia prin enormitatea sa, si este intr-o dilatare continua datorita fortei expansionale ce creste exponential) mi-a fost greu sa accept lucrul asta poate datorita abstractizarii termenului infinit. Cu toate astea eu cred ca cea mai bine inteleasca constanta absoluta este viteza luminii, dar nu si faptul ca ea ar fi apogeul vitezei. Credem asta intrucat viteza pe care o studiem este raportata materiei care contine masa, aceasta crescand la infinit atunci cand este aplicata viteza luminii. Insa nu putem contesta faptul ca la fel cum exista fotonul, cuanta energetica fara masa, mai pot exista si alte particule asemanatoare. Un exemplu de prototip ar fi Tahionii care pot calatori cu o viteza infinita. Aceasta este posibil intrucat masa lor este imaginara, continandu-l pe i, şi reprezentand radacina patrată a unui numar negativ. Un tahion se deplaseaza prin pierdere de energie, iar limita inferioara a acestuia este insasi c(viteza luminii). Si aici inchid paranteza, ce e drept cam lunga. Intorcandu-ne la relativitate, putem spune ca timpul este dezghetat din forma sa invarabila, deci poate fi surprins in sisteme de referinta unde poate imbraca diferite forme, totodata relativitatea ne-ar permite luxul patrunderii atat in trecut cat si in viitor. Accesul in viitor ar fi posibil daca am fi prezenti intr-un sistem de referinta mobil deplasat cu o viteza egala cu c. Timpul intr-un asemenea sistem se contracta in sensul ca un an de aici ar face cat 10 pe Terra, deci revenirea noastra pe Pamant ar fi considerata ca fiind una in viitor. O alta posibilitate ar fi intrarea intr-o orbita cu camp gravitational mare, aceasta teorie fiind comfirmata de relativitatea semnificativa a timpului pe care o poseda satelitii angrenati pe orbita planetei noastre. Toate acestea ar fi posibile intucat Einstein a inserat timpul ca element de referinta intr-un sistem spatio-temporal. La fel cum putem spune ca un lucru este undeva anume, cu toate ca nu ne este imediat accesibil dar el exista undeva, la fel am putem spune ca un eveniment este deja acolo, undeva in asteptare, in viitor, iar o cale spre el a fost deja proiectata si poate fi parcursa. Aceasta idee este foarte importanta deoarece ar introduce notiunea de destin, cum ca toate evenimentele se afla deja, au fost traite, iar cursul vietii noastre este unul prestabilit. Aceasta ar anula liberul arbitru, calitatea noastra suprema de mici creatori cu care divinitatea ne-a inzestrat, viata fiind doar o procedura de urmarire a unui tipar predestinat. Teoria relativitatii spune ca timpul nu trece ci este chiar acolo. Din punctul meu de vedere ar fi trist asa ceva, existenta este un act creator, mult mai complex. Nu neg teoria ci consider ca are nevoie de o completare, completare care a venit odata cu descoperirea mecanicii cuantice aparuta in secolul XX ca urmare a aprofundarii fizicii de la nivel atomic la nivel subatomic.
2) Teoria mecanicii cuantice a aparut ca urmare a studierii unei particule subatomice. Comportamentul indecis al acesteia a introdus notiunea de probabilitati, notiune care sta la baza acestei teorii. Particula nu avea o pozitie stabila ci parea ca exista peste tot in acelasi timp, miscarea ei putea doar fiind interpretata. Aceasta serie de probabilitati anuleaza notiunea de timp liniar cu parcurs prestabilit, introducand in ecuatie notiunea de liber arbitru.
A doua teorie se apropie mai mult de adevarul meu subiectiv, simtirea mea, intrucat eu vad timpul ca pe o suprapunere de tablouri, de matrici infinit dimensionale, o singura platforma denumita Acum. Fiecare simtire a noastra de avansare in timp este defapt patrunderea in infinitele Universuri de probabilitati, toate coexistand in paralel in unicul timp, prezentul. La fel ca si particula subatomica ne putem percepe existenta in toate probabilitatile universului in care constientizam ca ne-am putea afla, asta ar insemna ca mai multe parti ale aceluiasi eu coexista simultan in iniversuri paralele. Consider ca fiecare simtire de avansare in timp combinata cu fiecare alegere a propriului arbitru muta focalizarea constiintei catre un alt univers al probabilitatilor care era in desfasurare simultana cu cel precedent, la fel cum canalele tv se desfasoara simultan iar patrunderea din unul in altul se face prin schimbarea frecventei. Fiecare frame al vietii noastre reprezinta cate un univers care la randul sau are o infinitate de probabilitati, toate diferite de probabilitatile universului anterior, acestea fiind modificate de insasi alegerea care a produs patrunderea in universul curent. Gandindu-ne ca exista o infinitate de universuri paralele, la randul sau fiecare cu o infinitate de alte universuri paralele, dam peste o functie exponentiala (infinit la puterea infinit) care ar insemna o nedeterminare matematica. Dar ce conteaza, atata timp cat calitatea evolutiei consta in depasirea limitelor actuale. Tragedia fizicii este ca explica atat de multe legat de universul obiectiv dar cu costul a ce simtim subiectiv. Nikola Tesla spunea ca “Daca vreti sa descoperiti secretele universului ganditi in termeni de energie, frecventa si vibratie”. Avand in vedere ca stiinta din zilele noastre a constientizat ca un univers atat de complex nu poate fi cucerit doar cu o ratiune rece si neutra fara sa faca apel la spiritualitate si imaginatie, cred intr-o pasire a umanitatii pe o treapta superioara a evolutiei!
