Ignoranta

    Nimeni nu poate fi complet dedicat tuturor aspectelor din propria viata, deci fiecare dintre noi prezentam o doza de ignoranta si nepasare fata de ceva anume. Este un lucru perfect normal, insa ceea ce conteaza este domeniul, aspectul vietii tale pe care tu il lasi prada ignorantei tale. Referitor propriei mele atitudini iti pot garanta ca sunt absolut ignorant si nepasator unor interese de genu: campionatu’ roman de fotbal, politica, discutii despre masini, gagici, planuri “de viitor” si alte copertine trase fortat in fata ochilor nostri, aspecte care ne sunt inoculate prin modelele de viata, fixate de noi in mod inconstient, din filme, muzica, societate, etc.

Singura interfata de intretinere a unei interactiuni dintre doi oameni e realitatea materiala, senzoriala, iar orice abatere de la aceasta predispozitie e sortita indiferentei si deraderii. Mereu acelasi trafic de cuvinte “lumesti” provenite din rutina de zi cu zi, discutii de suprafata purtate doar de dragul disperarii de a fugi de deschiderea interioara, aceea care ar intretine o discutie cu sens, sincera si constienta intre oameni. Haosul exterior e sursa suprema de inspiratie pentru un om care fuge incontinuu de esenta sa interioara, iar orice incercare de iesire din zgomotul mental e interpretata drept plictiseala, frustrare si depresie. Singuratatea o percepem groaznica intrucat in fata ei dam socoteala indiferentei fata de noi insine.

Contributia ceruta de la tine este sa incepi sa devi simtit si sa prezinti interes nu numai aspectelor palpabile, percepute senzorial ci si aspectelor mai subtile din spatele lor, pentru ca in fond, orice aspect exterior al vietii tale isi are o sursa si o destinatie interioara. Majoritatea sustine cu tarie credinta intr-un Dumnezeu, aruncandu-si cu ignoranta intreaga sa contributie unei religii banale, crezand ca aceasta ii va face treaba, avand apoi certitudinea ca va primi o recompensa si-un loc bun rezervat. Daca tot esti dependent de cuvantul Dumnezeu atunci incearca sa-l atribui cunoasterii tale interioare si interesului tau fata de existenta. Suntem insa total nepasatori fata de echilibrul care intretine si sustine conditiile dezvoltarii noastre, care ne incadreaza in parametrii perfect necesari evitarii disparitiei noastre. Ne este imposibil sa sesizam arhitectura unui Univers care numai in lipsa ignorantei noastre ar deveni perfect. Uratul interior dobandit de ignoranta noastra il reflectam incontinuu in jurul nostru, fara sa sesizam ca Universul opereaza ca o oglinda, mereu raspunzand cu stimuli ce alimenteaza starile interioare cu care noi la randul nostru ii raspundem.

Universul are mereu un acelasi raspuns pentru noi si anume fie ca ii aratam cat de mult suferim, raspunsul lui va fi: “Da, asa e!”, de altfel fie ca ii afisam entuziasmul si implinirea noastra el ni le va comfirma tot printr-un acelasi raspuns: “Da, asa e!”. Acest raspuns nu trebuie perceput ca unul ignorant (doar atunci cand si atitudinea noastra fata de El e una ignoranta), ci unul suficient cat sa pricepi ca mereu te insoteste, nu ca un ceva care iti indeplineste orice dorinta, ci ca un ceva care se modeleaza dupa propria ta fiinta, raspunzandu-ti cu suferinta atunci cand suferi si cu fericire atunci cand esti fericit. Prin aceasta atitudine, un asa imens Univers iti inmaneaza tie sarcina manifestarii lui, apoi te observa si ti se afiseaza sub forma unei oglinzi a starilor tale interioare. Noi, insa, ca oameni ignoranti si nepasatori, ne manifestam prin suferinta si drama ca urmare a incercarilor noastre stupide de a cere propriilor imagini reflectate sa incerce sa zambeasca si sa fie fericite, in timp ce noi plangem de disperare si suferinta. Este greu sa percepi sau mai bine zis sa accepti acest fapt, intrucat el opereaza la un nivel profund al constiintei, constiinta absolut suspendata in ignoranta atitudinii noastre.

In concluzie, mai exista si asemenea aspecte care te-ar reprezenta, subiecte de interes pe care daca tu le vezi aberante e datorita ignorantei ce curge in intreaga ta fiinta, ignoranta care te va priva mereu de simtire, de observare si de incercare de a te defini si a-ti da un sens existentei tale.

Scopul

Privind in amanunt, observ ca viata majoritatii urmeaza acelasi ciclu, aceleasi etape. Ne supunem acestui curs firesc al vietii, fara sa ne intrebam asupra unei finalitati, asupra unui scop. Oare “a trai viata din plin” si eventual a lasa in urma niste urmasi este indeajuns sa ne consideram impliniti? Oare respectand aceste traditii puteam spune ca ne-am urmarit un scop care ne ofera satisfacere si garantie ca n-am trait degeaba? Muncim, alergam, ne zbatem, dar fara sa ne oprim un moment si sa intrebam “De ce?”, facem totul in mod automat doar pentru ca toata lumea face acest lucru. Inca ne axam pe supravietuirea noastra ca specie, ca si entitate fizica, insa constiinta si luciditatea raman inhibate.

Majoritatea spunem ca scopul nostru este de a trai, dar oare traim constient? Simtim ca traim, sau doar reactionam impulsiv? Probabil ca scopul suprem al omului este acela de a-si gasi scopul. Spun asta pentru ca mereu ne fixam scopuri dar totodata suntem intr-o continua nemultumire si cautare. Eu mi-am gasit scopul? Pot spune ca da si anume cred ca sunt un motiv de expansiune a constiintei universale,  iar sarcina mea este de a cultiva divinitatea cu manifestarile induse de experimentarile pe care mi le ofera Universul. Sunt aici atat pentru a trai, pentru a ma manifesta, dar si pentru a fi constient de acest proces.

Eu vad Pamantul ca o gradina plina de flori. Omul superficial calca cu ignoranta florile, lasand o urma de petale palide in urma sa. Omul egoist  culege cat mai multe flori doar din nevoia de a avea, de a detine. Omul sensibil e constient de prezenta sa intr-un rai plin de flori, alege sa paseasca atent si fin, adesea se opreste un moment hranind fiecare floare cu sclipirea ochilor sai. Scopul sau este sa devina  floare. De aceea isi alege una, se apleaca si o atinge usor cu propriile lacrimi de iubire, ii zambeste si o implora sa infloreasca cat mai frumos. Aceasta il asculta, si ii raspunde mereu prin savoare de miresme. Fiinta imbatata de entuziasmul existentei, culege o petala, isi indreapta ochii plin de lacrimi spre cer, si isi implora creatorul sa devina o floare. Creatorul, infinit prin a lui iubire isi transforma visatorul intr-o pura roua , care se revarsa peste intreg campul, asternand a sa constiinta pe petalele fiecarei flori.

Fiecare fiinta este libera sa se manifeste in felul ei, Creatorul nu ne spune decat “Jucati-va frumos!”. De ce sa nu cream o armonie in alegerile noastre, de ce sa nu ne alegem impreuna un scop maret si  sa ne jucam impreuna in atingerea lui? Alegem mereu sa fugim nepasatori prin gradina raiului ca sa ne indreptam unde? Nu avem timp sa ne odihnim, sa admiram privelistea, culorile, linistea…noi doar fugim! Simtim gradina limitata, nestiind ca a ei continuitate consta in deschiderea noastra interioara. Nu exista un scop mai suprem decat acela de simti ca existi si de a da o forma cat mai frumoasa acestui dar. Realizati acum ca interiorul fiecaruia reprezinta poarta spre o noua gradina, un nou rai!